Mafia italiană se implică în piața deșeurilor din România. Legăturile cu Cosa Nostra

Autoritățile italiene au descoperit legături suspecte între Mafia și piața deșeurilor din România în cadrul unei anchete care a condus la condamnarea a patru italieni și a unui român. Tentaculele acestei adevărate caracatițe financiare are ca punct de plecare afacerile „celebrei” familii italiene Ciancimino, afiliată temutei Cosa Nostra.

Patru cetățeni italieni și un cetățean român au fost condamnați definitiv, în Italia, la începutul acestui an, în urma unei anchete de proporții, la pedepse cuprinse între 4 şi 5 ani de închisoare pentru asociere mafiotă şi spălare de bani în beneficiul familiei Ciancimino, afiliată Cosa Nostra. Este vorba despre Romano Tronci, Nunzio Rizzi, Raffaele Valente, Sergio Pileri și Victor Dombrovschi. Aceștia au fost asociați în cadrul SC ECOREC SA, firma care administrează groapa de gunoi de la Glina, județul Ilfov. Respectivii oameni de afaceri au avut acces la fonduri ale mafiei siciliene pentru a prelua şi coordona activitatea depozitului de deşeuri de la Glina, intenţia fiind de a ajunge să controleze în proporție de 100% un domeniu de importanţă vitală precum cel al deşeurilor, transmite ziuanews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *