Marcel Ciolacu, despre demiterea lui Vasile Dîncu: „Vreau să știu argumentele”

„Eu vreau să ştiu foarte clar, dacă se doreşte schimbarea domnului Dîncu, vreau să ştiu foarte clar care sunt argumentele. (…) Eu am spus foarte clar: cînd eşti ministrul Apărării, într-o perioadă cu un război la graniţă, comunicarea trebuie să fie într-un fel coordonată cu prim ministrul (…) Dacă se cere schimbarea lui Vasile Dîncu, ministrul Apărării, pentru că a spus că un război se închide cu o negociere, credeţi-mă că nu pot să fiu de acord. Eu ce am vorbit cu domnul Dîncu: ‘domnul ministru, vreau să ştiu la ce anume v-aţi referit’. M-am lămurit. ‘Domnule, nu m-am referit niciodată că Ucraina trebuie să cedeze din teritorii ca să închidă un război’. Ceea ce e un lucru corect. Orice conflict pe lumea asta se închide cu o negociere, indiferent dacă câştigi sau pierzi”, a afirmat Marcel Ciolacu, la un post TV.

Potrivit liderului PSD, nu se poate cădea în ‘ridicol’ să schimbi un ministru pentru o astfel de declaraţie.

„Nu putem cădea nici în ridicol, să schimbăm miniştri pentru că au declarat că un război se închide cu o negociere. (…) Atributul schimbării unui ministru e al prim ministrului, dacă sunt elemente nedate publicităţii sau neştiute de către cineva… În ceea ce-l priveşte pe domnul Dîncu, sunt ferm convins că domnul prim ministru mă va informa şi vom vedea în momentul acela”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a afirmat anterior, luni, într-o declaraţie la Parlament, că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă despre situaţia ministrului Apărării.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu la Palatul Victoria, una dintre temele abordate fiind „calibrarea comunicării publice” la nivelul MApN în context guvernamental, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Săptămâna trecută, prim-ministrul – aflat într-o vizită în judeţul Argeş – a declarat că îl aşteaptă pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să revină în ţară de la reuniunea ministerială a NATO pentru a avea „o discuţie foarte deschisă” despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina. „Îl aştept pe domnul ministru să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect”, a declarat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă.

Vasile Dîncu a declarat pe 8 octombrie că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina.

„Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Dîncu, la un post TV. 

Știre preluata de la Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *