Medic revoltat de condiţiile jalnice: „Aceasta este o cădiţă de la Pediatrie care are apă caldă cu program limitat”

Andrei Aron, care a fost în această primăvară pentru o scurtă perioadă şi manager al Spitalului Municipal Câmpulung, perioadă în care a reuşit să aducă mai multe schimbări, s-a arătat extrem de revoltat de condiţiile jalnice de la Pediatrie, unde nu s-a investit vreun leu de ani buni şi unde mobilierul şi cădiţele pentru copiii bolnavi par parcă desprinse din Evul Mediu. În acelaşi timp, Andrei Aron şi-a exprimat speranţa că Elena Lasconi, cea care a fost aleasă primar cu un procent covârşitor la Câmpulung Muscel, va reuşi să renoveze secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal.
Iată ce a scris medicul Andrei Aron pe contul său de Facebook:
„Da, această poză este din anul 2020, an pandemic, an electoral…după cum observaţi este o cădiţă de mici dimensiuni, este o cădiţă care are apă caldă cu program limitat şi da, este cădiţa unde o mamă sau un tată este nevoit să-şi spele copilul bolnav. Îmi vine să înjur, dar nu o fac, îmi vine să bat pe cineva, dar din nou nu o fac pentru că nu ajută la nimic. În schimb vă asigur că doamna primar va avea ca prioritate ,esenţială, renovarea secţiei de Pediatrie a spitalului Municipal Câmpulung. Sunt convins că nu peste mult timp voi face o postare cu aceeaşi cădiţă care nu o să vă mai trezească aceleaşi sentimente pe care le simţiţi acum. Iar cine crede că aşa ceva era de neluat în seamă îi doresc să folosească această cădiţă…”
Vă mai recomandăm şi:
Misteriosul cavaler cu lance, ascuns de 2.000 de ani la cea mai aspră sihăstrie din România