Medicul Mircea Beuran a fost achitat de Tribunalul Giurgiu pentru luare de mită

Medicul Mircea Beuran a fost achitat, joi, de Tribunalul Giurgiu pentru luare de mită, el fiind acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi primit 10.000 de euro de la un medic pentru a asigura ocuparea, de către acesta, a unui post de asistent universitar în specialitatea Chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, potrivit HotNews.ro.

Tribunalul Giurgiu a decis, joi, achitarea lui Mircea Beuran pentru luare de mită. De asemenea, instanţa a dispus ridicarea sechestrului asigurator asupra sumei de 10.000 de euro. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus, în urmă cu doi ani, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Mircea Beuran, care, la data faptei, îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al Disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, pentru luare de mită.

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calităţile menţionate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu”, se arată în rechizitoriu.

Concret, el ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F..

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut pentru 24 de ore, în februarie 2020 şi apoi arestat la domiciliu până în martie 2020.

Știre preluata de la 7Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *