Momentul de maxim eroism al Armatei Române. Cu cine au fost confundaţi soldaţii români de către inamici

În timpul Primului Război Mondial armata română a fost efectiv îngenuncheată de atacurile conjugate ale Puterilor Centrale. În anul 1916, Regatul României capotase. A pierdut jumătate din teritoriu, dar şi capitala Bucureşti. 

La începutul anului 1917, armata germană se pregătea să i-a cu asalt şi Moldova, singurul teritoriu rămas neocupat şi locul unde s-au retras Guvernul, Regele dar şi o mare masă de refugiaţi. 

În anul 1917, România se afla într-un impas greu de imaginat. Eforturile de modernizare şi dotare ale armatei, plus misiunea franceză a generalului Berthelot a pus pe picioare defensiva românească. 

În plus regele Ferdinand a avut grijă să ridice moralul soldaţilor români, majoritatea ţărani, şi să le ofere un scop pentru a lupta mai departe, promiţându-le pământ. Cu un plan bine pus la punct al generalului Eremia Grigorescu, armata română a început lupta pentru supravieţuirea României, pe linia de la Mărăşti-Mărăşeşti şi Oituz. Scopul era oprirea ofensivei germane şi împingerea înapoi a inamicului. 

Bătălia care a schimbat soarta războiului
Cea mai importată bătălie din vara lui 1917, decisivă pentru supravieţuirea României a fost cea de la Mărăşeşti. Ea a fost precedată însă de alte confruntări şi manevre militare bine plănuite. Lovitura principală urma să se desfăşoare în sectorul Nămoloasa, pe direcţia generală Râmnicu Sărat. 
Ea trebuia să fie precedată de o altă lovitură secundară dată la flancul drept dată de armata a II a română condusă de generalul Alexandru Averescu. La rândul lor, Puterile Centrale fac o manevră pe direcţii exterioare organizată în nordul şi în sudul Moldovei menită să ducă la ocuparea completă a României şi pătrunderea în regiunile cerealiere din nordul Mării Negre, din Rusia şi Ucraina. 
Punerea în aplicare a acestor operaţiuni atât a trupelor româneşti cât şi germane a dus la seria de bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Prima confruntare a avut loc la Mărăşti între 11 şi 19 iulie 1917.  
Armata a II a românească comandată de generalul Averescu a reuşit să spulbere pentru prima dată mitul invicibilităţii germane şi i-a împins pe nemţii comandanţi de renumitul Mackensen, reuşind eliberarea a 600 de kilometri pătraţi. 
După Mărăşti, nemţii au renunţat la sectorul Nămoloasa şi au hotărât ofensiva generală în zona Oituz şi Mărăşeşti, la nord de Focşani.  Urma încleştarea decisivă de la Mărăşeşti, cea mai mare bătălie pe care au dat-o românii în Primul Război Mondial. Operaţiunile de la Mărăşeşti s-au derulat în trei etape, din 24 iulie şi până pe 21 august 1917. 
La bătălie au luat parte Armata I română cu 170.000 de oameni şi Armata a IV a rusă contra Armatei a IX a germană cu peste 174 de batalioane. Luptele s-au dat pe o lungime a frontului de 35 de kilometri. Începutul bătăliei a fost dezastruos pentru români. Armatele româno-ruse au fost împinse aproape un kilometru. 
Un alt atac german, la Panciu, aproape a rupt frontul, împingând apărarea încă 6 kilometri. În acele momente de criză, a fost înregistrat unul dintre cele mai eroice momente din istoria românilor. A rămas cunoscut în istorie drept ”atacul cămăşilor albe”.
„Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieţi, ura, ura..”
În cele mai grele momente ale luptelor de la Mărăşeşti, când trupele româno-ruse erau împinse înapoi, cu riscul ruperii frontului, soldaţii din Batalionul 3 al Regimentului 32 ”Mircea” au reuşit să intre în istorie. Conform Înaltului Decret din octombrie 1917, se precizează că acest regiment, format mai ales din ţărani a reuşit să facă minuni în zona Străjescu, Moara Roşie şi Valea Jugastrului. 
Au rezistat mai bine de două săptămâni, aproape sub foc continu şi au ţinut pe loc trupele germane mult mai numeroase. ”Pentru vitejia şi avântul remarcabil cu care au luptat atât ofiţerii cât şi trupa acestui glorios regiment pe poziţiunile de la Străjescu, Moara Roşie şi Valea Jugastrului între 24 iulie până la 3 august 1917. Deşi cu pierderi mari, au rezistat pe poziţie ţintuind pe loc numeroasele trupe germane ce-i atacau fără întrerupere”, se arată în respectivul document. 
Slăbiţi de atacuri, aproape fără muniţie, soldaţii Batalionului 3 s-au aruncat în două asalturi sinucigaşe care au semănat teroare în rândurile inamicului. Totul a început în dimineaţa zilei de 25 iulie 1917, când regimentul se afla sub puternicul bombardament german. Trupele germane avansau puternic şi au rupt cordonul defensiv pe o adâncime de aproape un kilometru. 
În acel moment, în disperare de cauză comandanţii ordonă trupelor un atac puternic, doar la baionetă asupra inamicilor înarmaţi cu puşti. Soldaţii şi-au dat jos vestoanele pentru a se mişca mai uşor în lupta corp la corp, dar şi pentru a face faţă căldurii sufocante. Ceea ce a urmat este descris într-un document inedit publicat de presamil.ro şi care descrie mărturia Căpitanului Filip Dascălu, comandantul unei companii din Regimentul 7 „Prahova” care coopera cu Regimentul 32. 
„Inamicul, care se găsea pe Gârla Morilor, satul Bizigheşti, Moara Albă, atacă în valuri mari şi dese. Domnul maior Ionescu Atanasie ordonă deschiderea focului şi, la apariţia duşmanului numeros, ordonă, cu un ton disperat:  «Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieţi, ura, ura…». Ostaşii Batalionului 3, Regimentul 32, şi companiile 5-6 din Regimentul 7 pornesc la contraatac în cămăşi, cu un formidabil «Ura, ura…». Duşmanul, la apariţia ostaşilor noştri în cămăşi, fuge, ai noştri îi fugăresc, îi ajung din urmă şi îi trec prin baionetă pe cei ajunşi”, se arată în mărturia căpitanului. 
Batalionul 3 a reuşit doar la baionetă şi în cămăşi să alunge trupe mult mai numeroase, făcând prăpăd în rândul nemţilor, în lupta corp la corp. Un alt document prezentat tot de presamil.ro completează cele relatate de Căpitanul Dascălu. 
„Soldaţii noştri se dezbracă de haine pentru a putea mânui mai cu înlesnire «sculele» lor. Regimentul  ia hotărârea să contraatace cu rezerva regimentului, Batalionul 3, comandat de maiorul Ionescu Atanasie, care iese din adăpostul lui şi strigă din toate puterile «Înainte!» şi pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta. Soldaţii şi ofiţerii, îmbărbătaţi de exemplul comandantului lor, se reped cu tot avântul spre inamic, care, deşi superior ca număr, bate în plină retragere în faţa fantomelor albe care înaintau cu hotărâre spre ei, crezând că sunt africani, după cum au declarat ulterior prizonierii nemţi”, se arată în Registrul Jurnal de Operaţii al Regimentului 32 Infanterie. 
Cu două asalturi la baionetă şi în cămaşă, soldaţii din Regimentul 32 „Mircea” au întrat în legendă fiind decoraţi pentru curaj şi eroism. Şi cu alte fapte de eroism, precum cea a Ecaterinei Teodoroiu sau a căpitanului Grigore Ignat bătălia de la Mărăşeşti a fost în cele din urmă câştigată. „Apărarea frontului de la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârşită vreodată de români”, a  titrat ziarul ”Time” în vara lui 1917. 
Vă recomandăm să citiţi şi:

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *