Noi analize în Colegiul Prefectural; ce instituții au fost în prim-plan de această dată?
O nouă ședință a Colegiului Prefectural a fost convocată de prefectul județului joi, 24 septembrie.
Ce instituții au preznetat rapoarte de actiivtate și ce alte subiecte au fost abordate explică prefectul Ion Ghimpețeanu:
”Am condus astăzi ședința Colegiului Prefectural și am avut din nou confirmarea că, atunci când instituțiile colaborează strâns, rezultatele se văd direct în viața comunității noastre.
A fost o întâlnire de lucru în care am analizat rapoartele de activitate de la Direcția Silvică, DSVSA și ANIF Giurgiu, documente care arată că în spatele cifrelor stă o muncă uriașă în teren.
La Direcția Silvică, echipa condusă de Alexandru Nedela a făcut o treabă excelentă pe partea de regenerare a pădurilor, unde aproape s-a dublat suprafața programată pentru împăduriri. În plus, s-au asigurat peste 39.000 de metri cubi de lemn de foc pentru populație, un sprijin vital pentru multe familii din mediul rural înainte de sezonul rece.
Pe partea de siguranță alimentară, doamna director Constanța Petrescu a prezentat o situație clară a controalelor DSVSA. Am ținut să lămurim și un aspect important: în ultima perioadă au circulat în spațiul public zvonuri alarmiste despre așa-zise focare de infecție ascunse la noi în județ.
Vă asigur că nu este nimic adevărat și că aceste speculații nu s-au adeverit sub nicio formă! Instituția lucrează cu o transparență totală, iar fiecare problemă reală din teren este izolată și tratată imediat, la vedere, conform legii.
Agricultura a fost un alt punct fierbinte. Adrian Petcu ne-a arătat cum ANIF a dus greul unei campanii masive de irigații, depășind 198.000 de hectare udate cumulat. Dar efortul salvator s-a văzut mai ales în primăvară, când stațiile de pompare au funcționat zi și noapte în zonele joase precum Oaia, Prundu, Ghinoci sau Greaca, evacuând zeci de milioane de metri cubi de apă pentru a salva culturile de la compromitere.
În plus, am ținut să abordez în cadrul ședinței și situația de la Inspectoratul Școlar, unde am subliniat importanța respectării procedurilor în vigoare, context în care s-a reușit, în sfârșit, acoperirea catedrelor cu personal didactic pentru acest început de an.
Totodată, cooperarea cu structurile de Poliție și Jandarmerie rămâne esențială pentru a asigura un climat de ordine și siguranță în perimetrul fiecărei unități de învățământ din județ. Performanța nu se face cu zgomot mediatic, ci cu rigoare și prezență zilnică acolo unde este nevoie.
Îi felicit pe toți conducătorii de instituții și echipele lor pentru implicare și îi asigur de tot sprijinul meu în continuarea acestor proiecte pentru Giurgiu!”

