Noua Caledonie şi-a decis viitorul legat de Franţa: rezultatul final al referendumului pe tema independenţei

După numărarea voturilor din toate cele 304 secţii de votare din Noua Caledonie, rezultatele definitive arată că tabăra anti-independenţă a obţinut 53.26% din sufragii, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Este al doilea referendum eşuat pentru susţinătorii independenţei acestui teritoriu francez de peste mări cu peste 270.000 de locuitori. La 4 noiembrie 2018, tabăra care s-a opus independenţei a câştigat cu 56,7% din voturi.
Distanţa dintre cele două tabere s-a redus la acest referendum, unde prezenţa la vot a fost de aproape 86%, notează Reuters.
Emmanuel Macron a transmis duminică „un profund sentiment de recunoştinţă”.
„Alegătorii s-au exprimat, în mare parte şi-au confirmat dorinţa de a menţine Noua Caledonie în Franţa. În calitate de şef de stat, salut acest semn de încredere în Republică cu un profund sentiment de recunoştinţă”, a declarat preşedintele francez într-un discurs rostit la Palatul Elysée.