OMS avertizează: Lunile în care numărul de decese provocate de Covid-19 va crește în Europa

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că se așteaptă o nouă creștere a numărului de decese provocate de coronavirus în Europa, în lunile octombrie și noiembrie, conform France24.

Hans Kluge, directorul pentru Europa al OMS, a declarant că va fi mai greu în lunile respective și vom vedea o mortalitate mai ridicată.

Oficialul a explicat că vor fi mai multe decese deoarece vor exista mai multe cazuri – tendinţă deja observată, însă deocamdată cu un număr de morţi aproape stabil.

„Suntem într-un moment unde ţările nu doresc să audă acest tip de veşti proaste, iar eu înţeleg asta”, a spus oficialul, care a adăugat şi „un mesaj pozitiv”: „pandemia se va opri, la un moment dat”.

Reprezentanții celor 55 de state member ale OMS Europa se vor întruni într-o ședință pentru a discuta măsurile de combatere a epidemiei şi pentru a conveni asupra strategiei pe următorii cinci ani.

Hans Kluge i-a avertizat să nu se aştepte la încheierea epidemiei odată cu apariţia unui vaccin.

„Aud tot timpul: ‘vaccinul va însemna sfârşitul epidemiei’. Bineînţeles că nu! Nu ştim nici măcar dacă vaccinul va fi eficient pentru întreaga populaţie. Anumite indicii primite arată că va fi eficient pentru unii, dar pentru alţii nu. Iar dacă din acest motiv va trebui să comandăm vaccinuri diferite, ce coşmar logistic…”, a adăugat Kluge.

Medicul belgian a explicat că sfârșitul acestei pandemii va veni atunci când oamenii se vor învăța să trăiască cu pandemia de coronavirus.

„Sfârşitul acestei pandemii va veni când, ca o comunitate, vom fi învăţat să trăim cu pandemia. Iar asta depinde de noi. Este un mesaj foarte pozitiv”, a susţinut Kluge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *