Orban: Nu am emoţii în privința alegerii mele în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu are emoţii în privinţa alegerii sale la conducerea Camerei Deputaţilor, adăugând că are încredere în toţi parlamentarii care compun coaliţia de centru-dreapta.

Ludovic Orban

El a mers duminică la Palatul Parlamentului pentru a face formalităţile necesare preluării mandatului de deputat.

„Nu am nici cea mai mică emoţie. Am încredere în toţi parlamentarii PNL şi USR PLUS şi în parlamentarii UDMR că vor respecta pactul de coaliţie şi am încredere nu numai că mă vor vota pe mine, că vor vota şi învestirea Guvernului, preşedintele Senatului, care va aparţine USR PLUS. Vom face mobilizarea, pentru că este nevoie de mobilizare, nu avem o majoritate foarte consistentă. De asemenea, căutăm să ne înţelegem cu grupul minorităţilor care este foarte important în Camera Deputaţilor, astfel încât să avem o colaborare cât se poate de fructuoasă”, a afirmat Orban, scrie Agerpres.

Liderul PNL a precizat că va convoca Biroul Politic al partidului când vor fi finalizate negocierile cu USR PLUS şi UDMR.

„E puţin probabil în seara asta, pentru că noi trebuie să finalizăm negocierile, pactul de coaliţie, programul de guvernare, acordul parlamentar şi modul de funcţionare la nivelul Parlamentului, de asemenea să finalizăm ce este legat de arhitectura instituţională guvernamentală. Cel mai probabil, încercăm în cursul acestei seri sau în cursul zilei de mâine, când vom avea toate aceste negocieri finalizate. Voi convoca Biroul Politic Naţional pentru a valida rezultatele negocierilor şi pentru a vota miniştrii”, a explicat el.

Potrivit lui Orban, cel mai probabil, preşedintele Klaus Iohannis va decide să declanşeze consultări la Palatul Cotroceni pentru formarea noului Guvern când Parlamentul va fi constituit.

„O să avem o discuţie la finalul zilei şi privitor la un subiect extrem de important – calendarul de învestire al Guvernului”, a menţionat preşedintele PNL.

El a adăugat că s-au făcut progrese „foarte importante” în cadrul negocierilor.

„Practic, programul de guvernare mai are două capitole care nu sunt finalizate la momentul la care am plecat, sigur că au rămas puncte de armonizat care vor fi armonizate într-o analiză pe care o vom face cu colegii din coaliţia de guvernare la nivel de lideri de partide. (…) Când vom finaliza, vom prezenta programul de guvernare”, a indicat Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *