Orban: Nu există cereri din partea Comisiei Europene de luare a unor măsuri

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că s-a discutat despre majorarea vârstei de pensionare în următorii ani, subiect care nu este „nou pe piaţă”, dar nu s-a luat o decizie, menţionând că în programul de guvernare există printre priorităţi reforma sistemului de pensii.

Ludovic Orban

El a afirmat că nu există solicitări din partea Comisiei Europene privind luarea unor anumite măsuri, adăugând că a auzit mai multe „aberaţii” în acest sens din partea Opoziţiei.

Întrebat dacă s-a discutat asumat în faţa Comisiei Europene despre majorarea vârstei de pensionare în anii următori, Orban a răspuns: „De discutat, evident că s-a discutat acest subiect şi nu e un subiect nou pe piaţă, dar nu s-a luat nicio decizie. Noi, oricum, avem în programul de guvernare printre priorităţi reforma sistemului de pensii”.

„Obiectivele principale ale reformei sistemului de pensii sunt: asigurarea sustenabilităţii sistemului de pensii, asigurarea unui mecanism de creştere a pensiilor pe baza unor realităţi economice care să fie stabilite de indicatori economici, nu din burtă. De asemenea, în acest program de reformă a pensiilor este prevăzută recalcularea pensiilor, care urmăreşte principiul la contribuţie egală – pensii egale, indiferent de anul de pensionare. Sigur că avem discuţii şi legate de stagiul de cotizare, avem discuţii legate şi de vârsta de pensionare, dar aici urmează să se ia decizii. Când se vor lua decizii, ele vor fi prezentate public”, a explicat Ludovic Orban, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, „din punctul de vedere al Comisiei Europene, nu există nişte cereri legate de anumite măsuri care trebuie luate”.

„Atâtea aberaţii am auzit astăzi din partea Opoziţiei. Nu am vrut să răspund, pentru că am considerat mult mai importantă ratificarea EURATOM. Comisia nu ne dă teme, nu ne solicită. Sunt nişte chestiuni care sunt legate de faptul că România este sub o procedură de deficit excesiv, care a fost demarată ca urmare a deficitului din 2019, şi că există un plan de revenire graduală în cadrul deficitului acceptat prin Tratatul UE de 3% din PIB şi Comisia este preocupată, odată cu începutul utilizării împrumuturilor care se adaugă la deficit, la datoria publică, să nu fie afectat acel plan de revenire la sub 3%”, a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor.

Comisia Europeană este interesată să existe o sustenabilitate a salariilor publice, „să nu mai crească ca procent în PIB suma alocată pentru plata salariilor din sectorul public”, a adăugat Orban.

„Asta nu înseamnă îngheţarea salariilor, pentru că obiectivul nostru este să avem creştere economică cât mai rapidă”, a spus el.

Ludovic Orban a subliniat că România nu şi-a asumat nicio garanţie în faţa Comisiei Europene.

„Aici nu este vorba de recomandări ale Comisiei Europene. Este vorba de regulamentul care statuează şi a stabilit modul în care se aplică acest PNRR şi sunt anumite garanţii pe care noi trebuie să le avem din punct de vedere al sănătăţii bugetare. (…) Noi nu ne-am asumat nicio garanţie. Nu există decât deocamdată acel concept nou, de care ştiţi foarte bine, care are nişte formulări care sunt cu caracter general, care nu au fost detaliate în măsuri concrete şi etapizate. (…) Există o prevedere în concept nou privind eliminarea graduală a facilităţilor excesive, astea se vor traduce în anumite măsuri care vor fi prezentate public”, a mai explicat Orban.

El a evidenţiat, la întrebările repetate ale jurnaliştilor, că nu este îndrituită Comisia Europeană să solicite anumite măsuri.

„Comisia Europeană nu este îndrituită şi nu solicită anumite măsuri. Sunt recomandări de ţară şi există o legătură între regulamentul care vizează modul de implementare a facilităţii de recuperare şi rezilienţă şi semestrul european cu recomandările de ţară care se fac anual de Comisia Europeană. Sigur că de aceste recomandări trebuie să ţii cont, dar nu există alte solicitări expres de reformă din partea Comisiei Europene”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *