Pandemia spitalelor. Cum interesele financiare distrug sănătatea cetățenilor
Articol realizat de Denisa Radu, analist politic!
Spitalele au fost închise, pentru a justifica stările de urgență și alertă, facilitându-se drumul spre achiziții favorizate. Asta a însemnat faptul că Guvernul a închis ochii la problemele celorlalți bolnavi.
Trebuie să analizăm criza din două perspective: cum a gestionat criza Primăria Capitalei și cum a gestionat-o Ministerul Sănătății, pentru că vedem un grad de implicare mult mai mare al administrației locale, pe când Guvernul s-a preocupat doar să-și satisfacă interesele personale, lăsând sănătatea oamenilor în plan secund.
Dacă asta nu era de ajuns, Ministrul Sănătății a emis o ordonanță de urgență, prin care spitalele din administrația locală să intre în subordinea Ministerului Sănătății pe perioada stării de urgență și alertă, dar să fie finanțate tot din bugetele locale. A fost doar un pretext pentru a putea numi la conducere pe oricine îi asculta ordinele și a semna achizițiile.
Chiar și înainte de pandemie, Primăria Municipiului București s-a pregătit exemplar pentru criză și a alocat fonduri spitalelor, a investit în echipamente de protecție pentru medici. Au fost achziționate echipamente de milioane de euro, nu doar pentru medicii din linia întâi, ci și pentru medicii de familie, pentru că și aceștia sunt expuși. Au fost asigurate permanent, în toate spitalele, stocuri de mănuși, halate, combinezoane, măști și dezinfectanți. Sănătatea cetățenilor a fost prioritară, și chiar dacă spitalele s-au închis doar pentru a amplifica starea de panică, ASSMB a lansat o platformă online pentru consultații și a organizat un call center pentru pacienți.
Pe lângă asta, s-a pus la dispoziție un hotel pentru medici. S-a construit un spital modular pentru a aduce pacienții asimptomatici și s-a insistat pentru testarea în masă, pentru a preveni răspândirea virusului. Acest lucru dovedește clar că, pentru administrația Capitalei, sănătatea a fost pe primul loc, fiind luate toate măsurile de protecție.
Lucrurile nu au stat așa și în spitalele Ministerului Sănătății, unde au fost cele mai mari focare. Deși, știa de pandemie încă din ianuarie, Guvernul nu a întreprins nicio măsură la momentul potrivit pentru a preveni un grad mare de infectare. Medicii nu au avut echipamente de protecție, există imagini și mărturii ale medicilor din țară despre cum Ministerul îi echipează cu saci de gunoi, în lipsa unor echipamente vitale. Sute de medici au fost infectați.
Abia după instituirea stării de urgență, când s-a dat liber la achiziții fără licitație, s-au cumpărat măști și combinezoane, unele contracte foarte mari fiind atribuite unor firme fantomă, ce livrau produse la preț foarte mare și într-un timp îndelungat, de o lună de zile. Medicii se uitau la tutoriale pe Youtube pentru a învăța cum trebuie să se echipeze. S-a încercat ascunderea focarului de la Spitalul Universitar, pentru a ascunde, de fapt, incapacitatea Guvernului. Nu le-a păsat că oamenii mor, că au probleme și nu au unde se trata. Au contat doar contractele cu măști.
De când s-a instalat pandemia, în România nu au mai existat cazuri de alte boli, nu s-a mai murit de altceva, doar de Covid. Chiar Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că oricine moare trebuie să fie considerat suspect de moarte provocată de Coronavirus. O aberație fantastică pentru a da bine la cifre, dar care, însă, induce panică în populație.
Spitalele trebuie redeschise, pentru ca toți bolnavii să aibă acces la tratament. Sunt cazuri de oameni care au murit acasă, că nu au fost primiți la Urgențe sau care au murit pentru că nu au fost tratați pe moment, deoarece nu aveau rezultatul testului Covid. Spitalele au capacitate mare pentru a îngriji și pacienți Covid și non Covid. Este cazul Spitalului Colentina, care a fost închis în 3 zile, iar pacienții au fost trimiși acasă. Acum, așa cum ne-a obișnuit, Guvernul analizează măsurile prin care poate fi redeschis. Însă, îi ia cam mult timp. Și timpul înseamnă viață.
Medicii au semnat o petiție în care cer ca spitalul să fie redeschis, fiind mai puțin de 100 de pacienți, majoritatea asimptomatici, iar spitalul este blocat. Înainte, erau tratați 20.000 de pacienți pe lună. Ce se întâmplă cu aceștia? De ei cine se preocupă? Sau „fiecare se descurcă cum poate”, cum declarau medicii. Ăsta e mesajul pe care a trebuit să îl descifrăm?
Oamenii au dreptul la viață și la tratament, indiferent de boală, sănătatea lor este anulată prin măsuri iresponsabile și prin stări de orice sună alarmant, doar pentru a justifica afacerile cu măști. Fiecare cetățean trebuie tratat în mod egal, aceștia au nevoie de medici, nu să fie lăsați să moară pentru ambiții meschine. Deschideți spitalele, că viața oamenilor nu se joacă la păcănele!