Parlament: Audierea de miercuri în comisiile de specialitate a persoanelor propuse ca ambasadori, amânată

Audierea de miercuri, în Comisiile parlamentare reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru politică externă şi Comisiile pentru comunităţile de români din afara ţării, a nouă persoane propuse pentru a fi numite ca ambasadori ai României în străinătate a fost amânată, urmând a fi reprogramată.

Potrivit senatorului PNL Alina Gorghiu, membru al Comisiei de politică externă, şedinţa nu va mai avea loc din cauza lipsei unei aprobări a programului Comisiilor din partea Biroului permanent al Senatului de luni, care nu s-a reunit din lipsă de cvorum.

„Activitatea comisiilor ţine de propunerea Biroului permanent. Nefiind Biroul permanent, audierea ambasadorilor în Comisiile de politică externă se va face la o dată ulterioară”, a precizat, marţi, Alina Gorghiu, scrie Agerpres.

Ar fi trebuit să fie audiaţi Nineta Bărbulescu – propusă pentru funcţia de ambasador în Malaezia, Dan Bălănescu – în Indonezia, Brânduşa Predescu pentru Bulgaria şi Laura Popescu – în Marea Britanie.

Audierile din Parlament i-ar fi vizat şi pe Cristian Istrate – propus ambasador în Federaţia Rusă, Daniela Ţane – pentru India şi pe Dan Mihalache – desemnat pentru Cipru.

De asemenea, avizul Comisiilor parlamentare era aşteptat de Răzvan Rotundu – propus ambasador în Georgia şi Bogdan Mănoiu – în Canada.

Pe 7, 19 şi 28 octombrie, comisiile reunite ale Parlamentului au audiat alţi 22 de candidaţi propuşi ca ambasadori, toţi primind aviz favorabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *