Parlamentul îşi reia treptat activitatea

florin-lepadatu

 Foto cdep.ro

Parlamentul îşi reia treptat activitatea, cu prezența fizică a senatorilor și a deputaților.

De la această oră, Birourile Permanente urmează să stabilească ordinea de zi și se așteaptă ca săptămâna aceasta să fie votate mai multe inițiative economice ale PSD, care acum dispune de majoritate.

Şi tot la Parlament a fost chemat și premierul Ludovic Orban să prezinte un raport cu măsurile luate pentru combaterea crizei. Iulia Gherman, cu mai multe informații despre agenda legislativului: „Tot mai mulţi senatori și deputați vor fi prezenți la ședințele comisiilor de specialitate și de plen.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, anunță că social-democrații vor prezenta un program economic coerent pentru perioada următoare, în care este inclusă și impozitarea pensiilor speciale.

Marcel Ciolacu: „Normal, consider că s-a conturat o majoritate suficientă să trecem anumite legi prin Parlament economice și un plan economic.”

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cel interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, îi reamintesc într-o scrisoare premierului Ludovic Orban că este așteptat la Parlament pentru a prezenta măsurile luate pentru combaterea crizei.

La Parlament se așteaptă totodată dezbateri pentru un vot decisiv asupra mai multor proiecte de lege, între care cel privind posibilitatea încheierii de contracte de muncă pe perioadă nedeterminată pentru cei angajați în sistemul sanitar în perioada stării de urgență și care au asigurat asistență medicală pacienților cu COVID-19.”

Etichete parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *