Pericol pentru giurgiuvenii din zona străzii Mărășești și împrejurimi

Mai multe gospodării, dar și calea ferată au fost puse în pericol, sâmbătă dimineață, de un incendiu de vegetație uscată izbucnit pe strada Mărășești din municipiul Giurgiu.

Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere, pompierii au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 1,5 ha.

Flăcările au cuprins lăstăriș și mărăciniș cu înălțimi de peste doi metri, în zone greu accesibile, unde pompierii au acționat inclusiv cu lopeți. De asemenea, au ars mai multe anvelope.

Pompierii au reușit să protejeze gospodăriile din apropiere, calea ferată și infrastructura feroviară.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul în aer liber lăsat nesupravegheat.

Având în vedere temperaturile ridicate și riscul crescut de propagare a focului, recomandăm cetățenilor să nu aprindă focul în aer liber pentru arderea vegetației uscate, a resturilor menajere sau a altor materiale.

În perioadele caniculare, un incendiu se poate extinde foarte rapid și poate pune în pericol locuințe, bunuri și chiar vieți omenești. (ISU Giurgiu)