Poliţist de la transporturi feroviare, filmat în timp ce bătea un bărbat pe peronul gării din Tuşnad Băi

Un poliţist de la Transporturi Feroviare Braşov a dat jos din tren un bărbat şi l-a bătut, întreaga scenă fiind filmată de un călător din tren

Un poliţist de la Transporturi Feroviare este cercetat disciplinar, fiind filmat când lovea un tânăr în Gara Băile Tuşnad, din judeţul Harghita. Evenimentul s-a petrecut duminică, 24 iulie, iar în filmare se poate vedea cum poliţistul, îmbrăcat în uniformă, îl forţează pe un tânăr să stea în genunchi şi îl loveşte.

Angajaţii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov, în a cărei rază de competenţă se află Poliţia de Transporturi Harghita, s-au sesizat, în urma vizionării imaginilor.

În cadrul Secţiei Regionale de Transporturi Braşov au fost demarate verificări în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care a avut loc evenimentul din data de 24 iulie 2022, pe peronul 1 al gării din localitatea Băile Tuşnad, fiind declanşată cercetarea disciplinară a poliţistului care a lovit cu bastonul persoana implicată în scandal, precum şi întocmirea unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă”, a precizat Maria Plumbu, purtător de cuvânt al IPJ Harghita.

Filmarea a fost realizată de un călător aflat în trenul care staţiona în gară chiar în timpul în care a avut loc incidentul. În imagini se vede cum poliţistul l-a obligat pe bărbat să stea în genunchi, după care l-a lovit, cu bastonul, în cap şi pe spate, iar ulterior l-a încătuşat.

Informaţiile de până acum dezvăluie faptul că doi bărbaţi au fost scoşi din tren de poliţişti. Unul a fost eliberat pe loc, iar al doilea – cel din filmare – a fost încătuşat şi reţinut.

Poliţiştii cercetează şi motivul pentru care colegul lor s-a comportat agresiv cu cel de-al doilea bărbat, notează adevărul.ro.

Știre preluata de la 7Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *