Polițiștii din Giurgiu protestează. Ce motive au?
Poliţiştii giurgiuveni, membri ai Sindicatului Europol şi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, au protestat marţi, timp de două ore, în faţa sediului IPJ Giurgiu faţă de intenţia conducerii de a modifica programul de lucru de la turele de 12 ore, la opt ore, din data de 1 noiembrie 2023.
”Poliţiştii din cadrul IPJ Giurgiu, membri ai sindicatului au protestat marţi, între orele 10:00-12:00, în faţa sediului IPJ Giurgiu. Obiectivul revendicărilor este reprezentat de nemulţumirea poliţiştilor faţă de intenţia conducerii acestei instituţii de a le modifica programul de lucru, fără să existe măcar o analiză asupra indicatorilor profesionali din care să rezulte necesitatea implementării unei astfel de decizii.
Din păcate, constatăm că până la acest la moment dialogul social pe tema programului de lucru a fost doar mimat de către actuala conducere a instituţiei care nu a ţinut cont de revendicările poliţiştilor, cu toate că argumentele referitoare la mărirea numărului de efective stradale printr-o astfel de măsură s-au dovedit a fi nepalpabile.
Mimarea dialogului social ne-a condus la momente unice în privinţa relaţiei dintre angajaţi şi angajatori, motiv pentru care ne aflăm într-un moment istoric în care poliţiştii sunt nevoiţi să protesteze în faţa sediului IPJ Giurgiu”, se arată pe pagina de socializare a Sindicatului Europol Giurgiu.
Poliţiştii au protestat faţă de schimbarea programului de lucru începând de miercuri, 1 noiembrie, de la tura de 12 ore la opt ore.
Protestatarii spun că decizia conducerii IPJ Giurgiu ar fi apărut în urma unei circulare venite din partea Direcţiei Medicale a MAI în care se precizează că starea de veghe-somn este afectată dacă poliţistul desfăşoară activitatea în ture de noapte, dar sindicaliştii consideră că la turele de 12 ore cu 24 poliţiştii au mult mai mult timp pentru refacerea capacităţii de muncă.
Poliţiştii protestatari mai spun că prin modificarea programului de lucru la schimburi de câte opt ore, efectivele de siguranţă publică şi rutieră vor trebui să facă trei proceduri de instructaj la intrarea în serviciu, iar aceasta este o perioadă cuprinsă între 45 şi 60 de minute la schimbul de tură, timp în care poliţiştii nu pot fi în stradă.
În contrapartidă, dacă vor schimburi de 12 cu 24, există doar două momente în care efectivele de poliţie nu sunt în stradă. (www.agerpres.ro)
Ca urmare a protestelor, conducerea IPJ a transmis pressei un punct de vedere oficial:
”Având în vedere protestele organizate în fața Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, de către polițiștii din mediul urban, în zilele de 30 și 31 octombrie a.c., ca urmare a faptului că începând cu data de 1 noiembrie a.c., programul de lucru al acestora se va modifica de la tura de 12 ore la schimb de 8 ore, comunicăm următoarele:
La data de 19 octombrie a.c., a fost emisă dispoziția șefului Inspectoratului nr.25696, prin care, începând cu data de 1 noiembrie a.c., polițiștilor structurilor de siguranță publică și patrulare din mediul urban și cei ai structurilor de poliție rutieră, li se va organiza programul de lucru cu respectarea cadrului legal și dispozițional în vigoare.
Acest act administrativ a fost emis pentru eficiența folosirii resurselor și pentru îmbunătățirea calității serviciului polițienesc asigurat cetățenilor.”