Predare de ștafetă la conducerea ISU Giurgiu: col. Radu Covaci se pensionează, lt. col. Dumitru Vîlceanu l-a înlocuit la comandă
Ceremonia de predare-primire a comenzii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu și a Drapelului de Luptă a avut loc, astăzi, la sediul unității. Evenimentul s-a desfășurat în prezența inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general Dan-Paul Iamandi și a conducerii instituțiilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne.
Lt.col. Vîlceanu Dumitru a fost desemnat să îndeplinească atribuțiile funcției de inspector șef, primind comanda și Drapelul de Luptă, simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei militare.
La final de carieră, col. (r.) Covaci Radu a adresat mulțumiri întregului personal și partenerilor instituționali pentru sprijinul acordat:
“Au trecut mai bine de cinci ani de la preluarea comenzii, poate cei mai grei ani din istoria acestei unități, având în vedere faptul că, pe lângă intervențiile cotidiene am avut de gestionat două evenimente deosebite: pandemia și efectele conflictului din Ucraina. Fără sprijinul întregului personal și al partenerilor instituționali nu am fi reușit să depășim aceste provocări.
Acestă Armă mi-a oferit aproape tot: un statut în societate, satisfacții profesionale, colegi și prieteni. Îi urez succes noului comandant și îi transmit două sfaturi: să păstreze impecabilă imaginea instituției și să acorde respectul cuvenit subordonaților. Vă mulțumesc, tuturor!”
În continuarea ceremoniei, lt.col. Vîlceanu Dumitru a precizat:
“Îmi asum, cu profundă onoare și responsabilitate, rolul de desemnat inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vlașca” al județului Giurgiu
Investiția în tot ceea ce însemnă resursa umană, în pregătirea și specializarea continuă a personalului este importantă pentru menținerea standardelor înalte de performanță și siguranță. Un alt aspect important este marcat de modernizarea și dotarea cu tehnică de intervenție, de ultimă generație. Am reușit să avem, în acest moment, cu sprijinul inspectoratului general, echipamente care să ne ajute să facem față provocărilor din ce în ce mai complexe și imprevizibile.
În încheiere, vă asigur că voi conduce această instituție cu seriozitate, punând accent pe eficiență, transparență și responsabilitate. Cu sprijinul echipei mele, format din întregul personal al unității și cu cel a partenerilor instituționali, voi continua proiectele începute și voi avea și alte inițiative pentru a asigura un grad crescut de siguranță cetățenilor din județ.”
Informații suplimentare:
Lt.col. Vîlceanu Dumitru a absolvit Facultatea de Pompieri, în anul 2009. Și-a început cariera ca ofițer III la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Lt.col. Dumitru Petrescu” al Județului Gorj, unde s-a ocupat de pregătirea pentru intervenție a personalului operativ din cadrul unei subunități, timp de aproape trei ani.
Drumul acestuia a continuat la Giurgiu, în anul 2013, când a ocupat funcția de locțiitor comandant la detașament. Dând dovadă de seriozitate și de o bună gestionare a situațiilor de urgență, la începutul anului 2015, a promovat examenul și a ocupat funcția de comandant al Detașamentului de Pompieri Giurgiu, dobândind astfel și mai multă experiență în conducerea operațiunilor de salvare.
Din anul 2018, până la jumătatea lui 2022, s-a aflat, pe rând, la conducerea Centrului Operațional, având ca atribuții managementul situațiilor de urgență, dar și la comanda Detașamentului de Pompieri din municipiu.
S-a pregătit continuu, iar următoarea funcție pe care ocupat-o a fost cea de prim-adjunct al inspectorului șef.
Fiind și absolvent al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității București, acesta a reușit să găsească soluții tuturor problemelor și a dat dovadă de inițiativă. Și-a concentrat activitatea pe gestionarea eficientă a situațiilor de urgență în vederea salvării vieții, a bunurilor materiale ale cetățenilor și a mediului înconjurător, participând la toate intervențiile deosebite ale unității în calitate de comandant al intervenției.
Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu