Premieră națională: primul centru pentru adulți și adolescenți cu autism se construiește la Bolintin Vale

Știrea vine de la președintele CJ, Dumitru Beianu, care detaliază subiectul:

Afecțiuni medicale din spectrul autist sunt înregistrate la peste 150 de copii din județul Giurgiu.

Numărul celor neștiuți e mult mai mare, al adulților bolnavi, pură ghicitoare…

Prezența “discretă” a statului lasă familiile singure în fața încercărilor dureroase și interminabile, cel puțin până în prezent.

Determinarea Steluței Moisescu, mamă a unui tânăr autist face ca, sub egida Neurodiversity Academy să răsară, la Bolintin Vale, un centru dedicat adolescenților și adulților cu asemenea probleme de sănătate.

Va fi o instituție calificată să ofere cazare, servicii medicale, condiții pentru activități sociale, vocaționale sau recreative.

SINGURA CU ACEST PROFIL DIN ROMÂNIA!

Și acesta nu este singurul miracol!

Inimoasei doamne Steluța Moisescu i s-au alăturat, ca prin minune, voluntari super-calificați, dar și doritori de bine, directori de mici întreprinderi sau multinaționale, totul pentru realizarea unui proiect foarte prețios.

CJ Giurgiu a pus la dispoziție terenul de un hectar, cu titlu gratuit, grație votului exprimat în unanimitate de consilieri. Merită menționat!

Tot CJG va demara, foarte curând, construcția unui alt centru destinat copiilor cu asemenea afecțiuni, un centru de tratare cu ajutorul cailor, cum mai sunt doar alte trei în toată țara.

Despre acest proiect, vom mai vorbi!

Deocamdată, aplauze și aprecieri călduroase echipei NIA!!!”

video: https://www.facebook.com/100003116202421/videos/pcb.7521645877949211/293435823802367