Președintele CJ, TOMA PETCU: ”Toleranță zero față de transportatorii care depășesc tonajul admis pe drumurile județene!” (video)
Sunt mulțumit de activitatea Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic în ceea ce privește întreținerea, repararea și modernizarea drumurilor județene. În schimb, sunt profund nemulțumit de modul în care este gestionată activitatea de control al traficului greu.
Am cerut conducerii direcției intensificarea controalelor, o verificare riguroasă a activității angajaților și măsuri concrete pentru eliminarea oricăror practici care pot compromite eficiența acestor acțiuni.
Consider necesară utilizarea camerelor video corporale de către personalul de control, pentru mai multă transparență și responsabilitate în exercitarea atribuțiilor. Totodată, dorim dotarea echipelor cu stații de comunicații care să permită identificarea eventualelor încercări ale transportatorilor de a evita filtrele de control.
Le mulțumesc reprezentanților Instituției Prefectului, Poliției Rutiere și polițiștilor din secțiile și posturile comunale pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestor controale.
Voi susține inclusiv modificarea legislației, prin intermediul parlamentarilor de Giurgiu, pentru înăsprirea sancțiunilor aplicate transportatorilor care depășesc tonajul legal. Consider că trebuie analizate măsuri severe, inclusiv confiscarea vehiculelor și retragerea licențelor sau autorizațiilor, după un model de sancționare similar celui aplicat anumitor încălcări grave ale legislației de mediu.
Nu putem investi permanent bani publici în repararea și modernizarea drumurilor, pentru ca acestea să fie distruse de transporturi supraîncărcate, uneori cu 10-15 tone peste limita admisă.
Fiecare drum deteriorat înseamnă bani luați din alte investiții de care județul Giurgiu are nevoie.
Respectarea legii nu este opțională, iar protejarea infrastructurii rutiere județene este o responsabilitate pe care o tratăm cu maximă seriozitate. (Toma Petcu – facebook.com)
video: https://www.facebook.com/reel/1615355176803019

