Primele declaraţii ale ÎPS Teodosie, după incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului: Știam că Dumnezeu ne ocroteşte

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, cel care oficia slujba la ora izbucnirii incendiului, nu s-a temut. În ciuda agitaţiei care s-a creat în jurul său, prelatul şi-a continuat rugăciunea.
„Eu eram în catedrală, nu mi-am întrerupt slujba, am făcut acatistele, moliftele şi ne-am rugat ca să se limiteze focul. În timp ce mă rugam, ştiam că Dumnezeu ne ocroteşte. Cele materiale se pot recupera. Dacă cineva ar fi murit sau ar fi fost rănit, atunci ar fi fost mare durere şi tristeţe”, a declarat ÎPS Teodosie.
În momentul izbucnirii incendiului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie oficia o slujbă şi nu a vrut să o întrerupă, deşi curentul electric a fost oprit, iar pompierii au început să evacueze credincioşii.

