Primele imagini de la accidentul în care a murit un pilot campion naţional. Maşina sa a căzut în apele Oituzului FOTO VIDEO
Salvatorii ISU au făcut publice primele imagini de la locul tragediei în care a murit campionul naţional Adrian Cernea, a cărui maşină cu care participa la o competiţie off-road a fost luată de ape.
În imagini se vede intervenţia dificilă a salvatorilor.
Federaţia Română de Automobilism Sportiv a anuţat, sâmbătă seară, că pilotul decedat în accidentul de la Slănic Moldova este fostul campion national Adrian Cernea.
Maşina a fost luată de viitură, la trecerea râului, iar pilotul nu a putut să iasă.
Competiţia a fost oprită, iar Federaţia a deschis propria anchetă pentru a se stabili cauzele producerii tradegiei.
[embedded content]
„Cu durere în suflet anunţăm faptul că pilotul de off road, fost campion naţional, Adrian Cernea, a decedat astăzi, în timpul unei etape naţionale de off road, care are loc la Slănic Moldova. Echipajul format din Adrian Cernea şi copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme moment în care au fost surprinşi de o viitură. Maşina de concurs a fost luată de ape. Alex Tache a fost salvat în ultima clipă, însă Adrian Cernea a rămas blocat în maşina luată de ape, conform membrilor Comisiei Naţionale de Off Road, prezenţi la Slănic Moldova”, a transmis Federaţia Română de Automobilism Sportiv.
Potrivit Federaţiei, concursul a fost întrerupt imediat şi, în încercarea de salvare a acestuia, s-a intervenit atât cu echipaje de off road, care erau prezente la faţa locului, cât şi cu echipaje ISU.