Primire TRIUMFALĂ pentru naționala U21: sute de oameni s-au adunat în miez de noapte la aeroport

Sute de suporteri i-au așteptat, sâmbătă dimineață, pe Aeroportul Henri Coandă, pe „tricolorii mici”, la întoarcerea de la Campionatul European, acolo unde echipa U21 a ajuns până în semifinale.

Galeria echipei naţionale, gruparea „Uniţi Sub Tricolor”, a dat tonul, rând pe rând fiind intonate cântecele care i-au purtat pe tricolori spre semifinala cu Germania, informează Mediafax.

„Suntem mândri de voi!”, România, ale / România, ale”, ”Pentru noi, sunteți campioni”, au scandat fanii veniți la aeroport.

Tricolorii mici au plecat din Italia vineri, 28 iunie, la ora 22:30, și au ajuns pe aeroportul Henri Coandă din București sâmbătă noapte, 29 iunie, la ora 01:30.

Ambiția, spiritul de sacrificiu și dorința de „mai mult” de care au dat dovadă băieții lui Mirel Rădoi la acest Campionat European i-a cucerit pe români, care i-au susținut într-un număr foarte mare la toate cele patru meciuri jucate la turneul final. În afară de suporterii care au mers pe stadioane, România U21 a ținut cu sufletul la gură alte milioane de români, care i-au privit din fața televizoarelor.

Sursa:www.stiripsurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *