Profesor universitar, despre lefurile nesimţite de la Metrorex. „După 29 de ani de carieră, tot ce pot să sper e că voi ajunge din urmă un lăcătuş de la metrou”

Ciprian Mihali are în spate o carieră solidă academică şi diplomatică. Profesor universitar la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, Mihali are, printre altele, un doctorat la Cluj, unul la Strasbourg, în Franţa, şi a fost angajat al Agence Universitaire de la Francophonie, iar ca diplomat a fost ambasadorul României în Senegal.

Deşi se poate lăuda cu o carieră solidă academică, diplomată şi universitară, Ciprian Mihali spune că nu poate decât să spere că într-o zi va ajunge să aibă veniturile unui zugrav de la Metrorex.

„După 29 de ani de carieră academică, diplomatică şi internaţională, tot ce pot să sper e că într-o bună zi voi ajunge din urmă un lăcătuş de la metrou. Deocamdată duc o luptă strânsă cu zugravii”, a scris Mihali, pe contul său de Facebook.

Ironia profesorului clujean vine în contextul în care presa a publicat salariile uriaşe ale angajaţilor Metrorex. 

Angajaţii Metrorex, cei care au blocat transportul subteran deja de 10 ore în ziua de vineri, 26 martie 2021, şi care au oprit alimentarea cu energie electrică, perturbând întregul sistem la nivelul Capitalei, au venituri de invidiat.

Potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, câştigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei. În propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2021, Metrorex are estimat un câştig mediu brut lunar per salariat de 12.739 lei. Din 5.681 de persoane salariate de la Metrou, 4.533 (80%) au salariu net, în mână, de peste 5.000 de lei, iar aproape 1.145 (20%) de persoane iau în mână peste 7.260 de lei (circa 1.500 de euro), potrivit unui document cu toate salariile de la metrou consultat de HotNews.ro.
Directorii mari şi mai mulţi şefi de serviciu au salarii nete de peste 10-11.000 de lei, cel mai mare salariu fiind de 14.641 de lei pentru un post de şef serviciu. Directorii au un salariu în mână de 12.945 de lei. Toţi primesc un „spor de tunel” de circa 20% agreat prin contractul colectiv de muncă.
Posturile de administratori baze de date primesc un salariu net de 9.196 de lei, inclusiv cu sporul de condiţii nocive. Contabilii şefi şi şefi secretari adjuncţi primesc în mână peste 9.100 de lei. Un lăcătuş are peste 8.600 de lei, la fel aproape ca un şef de birou administrativ.
Posturile de psiholog sunt remunerate în mână cu până la 6.400 de lei, în timp ce zidarii, zugravi şi instalatorii primesc în jur de 5.600 de lei net, iar telefoniştii şi casierii iau câte 5.400 lei net. La polul opus, cele mai mici salarii nete în Metrorex sunt circa 3.000 de lei, cu trei excepţii care scad spre 2.000 de lei, o poziţie de subinginer primind chiar şi 1.451 de lei.
Vă mai recomandăm şi:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *