Proiect de lege: TVA redus la jumătate pentru lemnul de foc
Social – democrații vor depune un proiect de lege prin care TVA la lemnele de foc să fie redus de la 19% la 9%. Măsura ar fi necesară, în opinia inițiatorilor, în contextul în care Legea consumatorului vulnerabil, adoptată fără amendamente, exclude, practic, câteva milioane de beneficiari.
Deputatul social-democrat Marius Budăi, fost ministru al Muncii, arată că în expunerea de motive iniţială erau cuprinse 427.000 de persoane, cu un buget de circa 420 de milioane. Ulterior, când legea a ajuns la Parlament, pentru acelaşi număr de persoane s0a alocat un buget redus aproape la jumătate, respectiv 260 de milioane.
„Acea bătaie de joc de 10 – 20 de lei pe lună, în funcţie de tipul de tipul de combustibil cu care persoanele se încălzesc, este practic ridicolă. Au scos oamenii şi au uitat să prevadă, pentru cei care se încălzesc cu lemne le-au dat un sprijin foarte mic. De aceea noi, PSD, vom depune în perioada următoare un proiect, cred că s-a şi depus ieri la Senat, cu reducerea TVA la lemnele pentru foc de la 19 la 9%“, a anunţat, marţi, Marius Budăi.
Potrivit acestuia, Legea consumatorului vulnerabil, “care este şi aşa prost scrisă, inaplicabilă şi prevede un sprijin foarte mic”, are termen de intrare în vigoare de la 1 septembrie 2022. „Dar în următoarea iarnă ce fac cetăţenii români, cei care nu vor primi niciun sprijin? Şi sunt milioane de oameni. Amintesc că 66% din populaţia României se încălzeşte cu lemn de foc“, a transmis deputatul PSD.