Proprietarul unei pensiuni acuză ITM că îi sperie angajaţii. “Sunt filmaţi, li s-a cerut scris”
Un om de afaceri din Sibiu aduce acuzații unor inspectori de la ITM.
Bărbatul susține că angajații instituției i-au luat firma în colimator și, de ceva timp, este controlat frecvent. Ba mai mult, la un moment dat, i-ar fi fotografiat și filmat muncitorii fără acordul lor.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă spun că sancțiunile date sunt justificate și că verifică modul în care au fost făcute controalele.
Într-un complex turistic aflat la câţiva kilometri de Sibiu lucrează aproximativ 20 de oameni, printre care şi zilieri. Ei povestesc că, la sfârşitul lunii iulie, doi reprezentanţi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au mers acolo în control, iar unul dintre ei s-a plimbat prin restaurant şi a făcut şi fotografii, după cum se vede şi în imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Constantin Răducan, administratorul restaurantului: “Erau pur şi simplu zilierii speriaţi, au vrut să plece, ce se întâmplă aici… Sunt filmaţi, li s-a cerut scris.”
Proprietarii complexului susţin că astfel de controale ar fi prea dese şi că sancţiunile primite nu sunt justificate.
Cristian Marinescu, patron pensiune: “Mereu spun că au sesizări. Au început să discute cu angajaţii, să-i tragă de limbă. Într-una dintre declaraţii, o fată care lucra ca zilier a declarat că lucrează ca ospătar, chiar dacă au voie sau nu, fata respectivă presta munca de picolo, ajutor de ospătar. Doamna inspector spune că nu avea voie să presteze munca de zilier dacă lucra ca ospătar, cumva amenda pe care am primit-o ultima dată a fost trasă de păr. Pentru acest motiv ne-au sancţionat cu 10.000 de ron.”
Conducerea societăţii spune că va contesta în instanţă amenda – aşa cum a făcut şi în trecut.
Cristian Marinescu, patron pensiune: “Acum 4 ani, am mai primit o amendă de 30.000 de lei, contestată şi câştigată în instanţă.”
Reprezentanţii ITM au transmis, într-un răspuns pentru Ştirile PROTV, că societatea comercială a fost amendată pentru neregulile descoperite în timpul controlului.
Pe de altă parte, în cadrul instituţiei a fost începută o anchetă pentru a se stabili dacă inspectorul care a făcut fotografiile a procedat corect.
“Verificarea corectitudinii modutui în care s-au efectuat înregistrări fotografice de către doamna inspector de muncă Adriana Himbagan în timput controlului face obiectuI unei comisii constituite din cadruI l.T.M. Sibiu. în acelaşi timp, comisia va verifica şi aspecte de legalitate şi corectitudine din punct de vedere procedural aI celor două controale despre care faceţi vorbire.”
Firmele care au angajaţi fără forme legale riscă amenzi de 20 de mii de lei, dar şi sistarea activităţii. Iar cei care lucrează “la negru” pot primi o amendă cuprinsă între cinci sute şi o mie de lei.
sursa : stirileprotv.ro