Proteste masive. Se închid Tribunalele. Grefierii nu vor să rămână fără pensii speciale. Ies în stradă

Peste 6000 de grefieri vor ieși în faţa instanţelor şi a parchetelor la nivel național, miercuri, de la ora 10.00, pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, timp în care vor fi închise arhivele și registraturile și suspendate ședințele de judecată, anunță Sindicatul Grefei Judiciare.

Motivul îl reprezintă soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților de adoptare a proiectului de lege care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar, conform unui comunicat al Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJD).

„Deși în ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea, cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019”, subliniază sursa citată.

Sindicaliștii grefierilor susțin că, deși Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților

Acasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *