Război în Cauzaz. Erdogan anunţă că Turcia se implică în luptă împotriva Armeniei. Care este poziţia României

Oficialii de la Ankara şi-au anunţat sprijinul complet pentru Azerbaidjan şi au cerut Armeniei „să renunţe la agresiuni” după ce lupte şi ostilităţi au început în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.
„Îi vom sprijini pe fraţii noştri azeri cu toate mijloacele, în lupta lor pentru protejarea integrităţii lor teritoriale”, a declarat ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, într-un comunicat.
Preşedintele turc, Recep Erdogan, a reacţionat şi el la reaprinderea conflictului, pe Facebook: „Armenia, prin atacurile sale împotriva Azerbaidjanului a arătat lumii, din nou, că este cea mai mare ameninţare pentru pace şi pentru pacea în regiune. Ca întotdeauna, naţiunea turcă este alături de fraţii azeri cu toate mijloacele de care dispune.
Invităm poporul armean să aibă grijă de viitorul lui şi să îl protejeze de cei care îl folosesc ca pe o marionetă”.
Armenia a declarat legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea disputată Nagorno-Karabah cu Azerbaidjanul, a anunţat duminică prim-ministrul acestei ţări, Nikol Pashinyan.
 
Susţinem ferm statul nostru, armata noastră şi vom învinge. Trăiască glorioasa armată armeană!”, a scris pe Twitter şeful executivului armean. „Condamnăm ferm agresiunea conducerii politico-militare a Azerbaidjanului împotriva Republicii Artsah (n. red. – Nagorno-Karabah). Partea armeană va acţiona cu încredere cu toate capacităţile sale pentru a asigura securitatea poporului din Artsah şi pentru a furniza răspunsul politic şi militar adecvat. Conducerea politico-militară a Azerbaidjanului poartă deplina responsabilitate pentru consecinţele agresiunii sale”, a mai comunicat Ministerul de Externe armean pe site-ul său.
Armenia susţine că Azerbaidjanul a comis un atac aerian şi de artilerie asupra regiunii Nagorno-Karabah, în timp ce partea azeră afirmă că nu a făcut altceva decât să răspundă la o agresiune a forţelor armene, care – potrivit autorităţilor de la Baku – au lansat atacuri „deliberate şi ţintite” de-a lungul liniei frontului.
La rândul lor, autorităţile azere au anunţat că au fost capturate şase localităţi aflate anterior sub controlul Armeniei, conform AFP. „Ne apărăm teritoriul, cauza noastră este corectă!”, a declarat preşedintele azer Ilham Aliev într-un mesaj către conaţionalii săi.
 

Într-o reacţie la ultimele evenimente din Nagorno-Karabah, armata azeră a anunţat că nu este necesară o mobilizare totală întrucât ea dispune de suficient personal militar.Cele două ţări din Caucaz au o dispută de lungă durată asupra Nagorno-Karabah, regiune aflată pe teritoriul azer, dar populată majoritar de etnici armeni. 
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a declarat, despre conflictul care în mod “regretabil” a cauzat victime militare şi civile în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, că UE “cere o încetare imediată a ostilităţilor, dezescaladarea şi observarea strictă a încetării focului”.
“Este nevoie urgentă de întoarcerea la negocierile pentru un acord în cazul conflictului Nagorno-Karabah, sub auspiciile co-preşedinţilor Grupului OSCE de la Minsk, fără precondiţii”, arată o declaraţie a lui Josep Borrell, vicepreşedinte al Comisiei Europene.
Aurescu: Situaţia dintre Armenia şi Azerbaidjan este „tulburătoare”
Evoluţia situaţiei între Armenia şi Azerbaidjan este „tulburătoare”, iar România face apel către ambele părţi să reia dialogul politic pentru a găsi soluţii prin mijloace paşnice, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
 
„Evoluţia situaţiei dintre Armenia şi Azerbaidjan, pe linia de contact, este tulburătoare. România face apel către ambele părţi pentru dezescaladarea conflictului şi pentru reluarea dialogului politic, în scopul de a găsi soluţii exclusiv prin mijloace paşnice, în cadrul legii internaţionale”, a scris, duminică, pe Twitter, Aurescu.
Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *