Retragere majoră la început de 2022. Va spune adio tenisului mondial imediat după Australian Open
O jucătoare de top și-a anunțat retragerea după Australian Open. Samantha Stosur (37 de ani, 14 WTA) își va încheia cariera la simplu în fața propriilor fani. Câștigătoare a opt titluri de Grand Slam, Sostur va continua în probele de dublu până la finalul anului.
Samantha Stosur își încheie cariera la simplu după Australian Open
Samantha Stosur a beneficiat de un wildcard din partea organizatorilor Australian Open și va fi a 20-a sa participare la Grand Slam-ul de la Antipozi. Turneul este programat în perioada 17-30 ianuarie 2022 și este prima competiție de Mare Șlem a anului.
Sunt recunoscătoare să pot juca pentru a 20-a oară la Australian Open, în câteva săptămâni. Le mulțumesc celor de la Tennis Australia pentru că mi-au oferit oportunitatea de a-mi încheia cariera la simplu în turneul de Mare Șlem de acasă. Contează foarte mult pentru mine să închei în fața familiei, a prietenilor și a fanilor, care mi-au fost alături la bine și la rău.
Sunt sigură că va fi un amalgam de emoții. Dar nu aș vrea să fie altfel, mereu m-am gândit să-mi închei cariera în Australia. Totuși, plănuiesc să mai joc la dublu până la încheierea anului viitor, dar primul capitol al carierei mele se va încheia la Australian Open”, a scris Samantha Stosur pe Instagram.
Potrivit Tennis Australia, odată cu participarea sa la turneul de la Melbourne, Samantha Stosur va bifa cea de-a 69-a apariție la simplu, un record pentru o jucătoare australiană și al șaselea cel mai mare număr de participări din istorie.
Ea va continua să joace la proba de dublu până la finalul lui 2022.
:format(webp):quality(100)/https://www.impact.ro/wp-content/uploads/2021/12/Samantha-Stosur.jpg)
Cariera impresionantă a Samanthei Stosur. Deține opt tiluri de Grand Slam
Samantha Stosur va rămâne în istoria tenisului mondial. Sportiva din Australia a câștigat un titlu de Grand Slam la simplu: US Open, ediția 2011. În finală s-a impus autoritar în fața Serenei Williams, scor 6-2, 6-3.
De asemenea, a câștigat patru turnee de Mare Șlem și la proba de dublu feminin și trei la dublu mixt.
În ultimele două sezoane, Stosur a fost măcinată de accidentări și din acest motiv nu a reușit să joace în prea multe meciuri. Ea a câștigat doar trei partide în 2020 și 2021.
Cea mai bună clasare a lui Sam Stosur în ierarhia de dublu a fost locul 1 WTA, iar la simplu a ocupat locul 4 WTA, în același an în care a triumfat la US Open.
La capitolul câștiguri din tenis australianca stă de asemenea forte bine. Ea a strâns aproximativ 20 de milioane de dolari din premii în toată cariera.

