Revine vara la mijlocul lui octombrie?

Vremea se încălzește zilele următoare, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM.

Pentru Muntenia, meterologii anunță că până în 11 octombrie, valorile termice maxime vor fi în creștere de la o medie a acestora de 22 grade, spre 26…27 de grade, ce vor caracteriza o vreme mult mai caldă față de normalul termic al perioadei.

După această dată, tendința va fi de scădere treptată, astfel din 14 și până în 20 octombrie, caracteristice vor fi temperaturile maxime în medie de 18…20 de grade.

Evoluția temperaturilor minime va fi asemănătoare, astfel de la o medie a acestora de 7 grade în prima noapte, se va ajunge la valori în jurul a 12 grade în perioada 10 – 14 octombrie, iar ulterior se va reveni la valori cuprinse între 6 și 8 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi în creștere în perioada 12 – 15 octombrie. Pentru restul intervalului, prezenta estimare, indică condiții reduse pentru ploi. (www.stiripesurse.ro)