Roman Abramovich a primit scuze din partea editurii HarperCollins – Aceasta spusese că miliardarul a cumpărat Chelsea la ordinul lui Vladimir Putin

Editura HarperCollins a pierdut procesul intentat de Roman Abramovich pentru defăimare. Despre patronul celor de la Chelsea s-a scris într-o carte că ar fi cumpărat gruparea din Premier League la îndemnul lui Vladimir Putin, președintele Rusiei.
Conform BBC, Abramovich a primit scuze din partea editurii. Cele două parți au ajuns la o înțelegere, iar HarperCollins a adus modificări respectivului volum.
În locul plății daunelor către miliardarul rus, editura va face o donație.
„Putin’s People”, cartea jurnalistei britanice Catherine Belton publicată anul trecut de HarperCollins, include afirmaţia făcută de un alt miliardar rus, Serghei Pugachev, potrivit căreia Abramovich a cumpărat clubul în 2003 la ordinele lui Putin.
„Deşi cartea a cuprins mereu o dezminţire a faptului că Abramovich a acţionat la ordinele cuiva când a cumpărat Chelsea, noua ediţie va include o explicaţie mult mai detaliată a motivaţiei lui Abramovich pentru achiziţie” – au precizat reprezentanții editurii.
„Spre deosebire de evenimentele relatate în carte, ambiţia domnului Abramovich cu Chelsea Football Club a fost mereu clară şi transparentă: să creeze echipe de clasă mondială pe teren şi să se asigure că echipa joacă un rol pozitiv în comunitate”, a declarat un reprezentant al miliardarului, citat de News.ro.