România, împărțită între caniculă, cu temperaturi de până la 41 de grade, și vijelii / Noi avertizări ale meteorologilor / De miercuri, temperaturile scad

Meteorologii au emis luni noi avertizări cod galben și cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 41 de grade, în sudul Olteniei. De asemenea, trei sferturi din ţară va fi, de marți și până miercuri dimineață, sub cod galben de ploi și vijelii. Miercuri, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile sudice, centrale şi estice, iar temperaturile vor scădea în toată ţara.

Astfel, luni sunt în vigoare avertizări de caniculă și disconfort termic accentuat pentru cea mai mare parte a țării.

Conform meteorologilor, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Local va fi caniculă, disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 și 37 de grade.

Sub cod portocaliu se vor afla județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, unde temperaturile maxime se vor situa între 38 şi 40 de grade, iar în sud-vestul Olteniei, izolat se vor atinge 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade, spun meteorologii.

Canicula va persista și marți, existând, de asemenea, noi avertizări meteo de caniculă.

Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista în sudul, centrul și estul țării, disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, local în Moldova, vestul Dobrogei și sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 și 37 de grade.

Marți, sub avertizare cod portocaliu de caniculă vor fi județele Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu, unde temperaturile maxime se vor situa între 38 şi 40 de grade. Disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Vijelii în trei sferturi din țară

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru trei sferturi din ţară, până miercuri dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 august, ora 10:00 – 18 august, ora 10:00, vor fi perioade cu intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60 – 80 km/h, pe alocuri vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină.

Aceste fenomene se vor semnala pe parcursul zilei de marţi (17 august) în regiunile vestice, centrale şi nordice, iar în noaptea de marţi spre miercuri (17/18 august) îndeosebi în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Oltenia şi nord-vestul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 litri/mp şi izolat 50 – 60 litri/mp.

Meteorologii avertizează că miercuri, 18 august, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile sudice, centrale şi estice, iar temperaturile vor scădea în toată ţara.

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *