România primește bani din SUA drept sprijin militar pentru Ucraina & Pachet financiar în valoare de 2,7 miliarde de dolari

SUA au anunțat joi, 8 septembrie, două pachete de ajutor pentru Ucraina și vecinii săi.

Valoarea totală a sprijinului militar este de aproape 2,7 miliarde de dolari. Printre țările care vor primi bani se află și România, potrivit Deutsche Welle.

Anunțul a fost făcut în timpul unei vizite neanunțate a șefului diplomației americane, Antony Blinken, la Kiev.

Potrivit Departamentului de stat, vor primi asistență militară Ucraina și 18 vecini ai săi, inclusiv membrii NATO și partenerii de securitate regională ”cei mai potențial expuși riscului unei viitoare agresiuni rusești.”

Ucraina va primi un miliard de dolari, iar diferența de sumă va fi împărțită între Albania, Bosnia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Georgia, Grecia, Kosovo, Letonia, Lituania, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Slovacia și Slovenia, a mai precizat Departamentul de Stat pentru Associated Press.

Pentru trimiterea ajutorului militar este necesar ca proiectul să fie aprobat în Congres, notează profit.ro.

Tot joi, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunțat că SUA vor trimite Ucrainei, separat, un nou ajutor militar în valoare de 675 milioane de dolari.

Știre preluata de la 7Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *