Rusia, acuzată că foloseşte Consiliul de Securitate al ONU pentru a-şi răspândi „dezinformarea” şi „propaganda”

Cele şase ţări occidentale din Consiliul de Securitate al ONU acuză Moscova de folosirea Consiliului cu scopul difuzării „dezinformării” şi „propagandei” Rusiei în războiul din Ucraina privind presupuse arme biologice
„Această reuniune” – cerută de către Rusia, cu privire la presupuse arme biologice prezente în Ucraina – ”şi aceste minciuni sunt concepute cu unicul scop de a deturna responsabilitatea Rusiei în acest război şi în catastrofa umanitară pe care a cauzat-o”, acuză cei şase într-o ”Declaraţie comună”, citită de către ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Linda Thomas-Greenfield.
Diplomata a citit declaraţia în prezenţa unor reprezentanţi ai Franţei, Norvegiei, Albaniei, Irlandei şi Regatului Unit.
Consiliul de Securitate al ONU a ţinut săptămâna trecută ultima reuniune de acet fel, solicitată de către Rusia.
În această nouă sesiune, Statele Unite au reiterat că „Ucraina nu are un program de înarmare biologică”.
„Continuăm să credem că este posibil ca Rusia să aibă în vedere să utilizeze agenţi chimici sau biologici împotriva poporului ucrainean”, a acuzat ea.
Competenţa în domeniile chimic şi biologic apaţine Rusiei, reiterează occidentalii, în timp ce Moscova îşi repeta acuzaţiile cu privire la exstenţa, în opinia sa, a unor laboratoare biologice în Ucraina.
Înalta Reprezentantă ONU pentru Afaceri de Dezarmare Izumi Nakamitsu a subliniat, la fel ca săptămâna trecută, că serviciile sale nu cunosc vreun program de înarmare biologică ucrainean şi că nu au mandat să ancheteze cu privire la acest subiect.

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *