Rusia s-a „deconectat ” de la internetul global
Au fost efectuate teste care au implicat toate marile firme de telecomunicaţii din Rusia din 15 iunie până în 15 iulie şi ele au avut succes, potrivit rezultatelor preliminare, notează RBC citând o sursă din grupul de lucru.
„Scopul testelor este de a determina capacitatea ‘RuNet’ (numele propriului „internet suveran” al Rusiei n.r.) de a funcţiona în caz de distorsiuni externe, blocaje şi alte ameninţări”, a precizat această sursă.
Nu a fost clar imediat cât timp a durat deconectarea sau dacă au existat întreruperi vizibile în traficul pe internet. Autorităţile de la Moscova au cochetat de mult timp cu înăsprirea controlului asupra internetului pe teritoriul rus, tentativele anterioare de deconectare de la reţeaua globală fiind neconcludente, notează sursa citată.
Noul test, desfăşurat între 15 iunie-15 iulie, a „testat capabilităţile de deconectare fizică a secţiunii ruse a internetului”, a anunţat televiziunea de ştiri RBC, citând o sursă din domeniul telecomunicaţiilor.
O sursă separată a declarat că testul „a urmărit să stabilească dacă „RuNet“ (n.r. numele dat de Rusia proiectului său de internet suveran) ar putea funcţiona în eventualitatea unor perturbări externe, blocaje şi alte ameninţări”.
„Deşi rezultatul testării nu a fost încă evaluat oficial, datele preliminare arată că a fost un succes”, a afirmat o altă sursă anonimă pentru RBC.
Televiziunea rusă a relatat de asemenea că este aşteptat ca rezultatele finale ale testului să fie anunţate în mod oficial pe 31 august.
Operatorul telecom de stat Rostelecom, cele mai mari companii de telefonie mobilă din Rusia şi proprietarul celei mai mari reţele de fibră optică din lume ar fi luat parte în testul de izolare a internetului.
RBC a anunţat că testarea nu a părut să cauzeze căderi de internet pentru utilizatorii ruşi.
Aceste testări trebuie efectuate odată pe an, potrivit unei legi promovate de preşedintele rus Vladimir Putin în 2019, însă au fost amânate anul trecut din cauza pandemiei de COVID-19.
În pofida ameninţărilor venite de la Moscova în acest sens, experţii şi-au exprimat dubiile cu privire la capacitatea Rusiei de a se deconecta cu succes de la internetul global.
Rusia a adoptat legislaţia, cunoscută sub numele de legea „internetului suveran”, la sfârşitul anului 2019, urmărind să protejeze ţara de tăierea infrastructurii străine, ca răspuns la ceea ce Moscova a numit „natura agresivă” a strategiei naţionale de securitate cibernetică a Statelor Unite, aminteşte Reuters.
Legislaţia a întărit controlul Moscovei asupra reţelei globale şi a provocat consternare în rândul activiştilor pentru libertatea de exprimare, care se tem că măsura va consolida supravegherea guvernului asupra spaţiului cibernetic al ţării.
Kremlinul a fost la curent cu testele, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, descriindu-le ca efectuate în timp util şi spunând că Rusia trebuie să fie gata pentru orice.
Legislaţia urmăreşte să direcţioneze traficul web rus şi datele prin puncte controlate de autorităţile de stat şi să construiască un „Sistem naţional de nume de domeniu” pentru a permite internetului să continue să funcţioneze chiar dacă Rusia este tăiată de la internetul global.
În iunie 2019, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Moscova trebuie să se asigure că „Runet” ar putea funcţiona într-un mod fiabil ferit de controlul serverelor din afara Rusiei.
Potrivit regulatorului de telecomunicaţii de stat rus Roskomnadzor, testele au vizat îmbunătăţirea integrităţii, stabilităţii şi securităţii infrastructurii de internet a Rusiei, a relatat RBC.
Echipamentele instalate ca parte a testelor au fost folosite de Roskomnadzor pentru a încetini viteza Twitter din martie după ce reţeaua socială nu a şters conţinut pe care Moscova îl consideră ilegal, precizează RBC.