Salvini îi acuză de extremism pe Juncker, Merkel, Macron și Soros

Matteo Salvini este de neoprit: el a arătat că adevărații extremiști și trădători ai visului european sunt actualii lideri ai Europei

Discurs fulminant al liderului Ligii, Matteo Salvini, pe final de campanie electorală. El a declarat într-un discurs electoral că ”împreună clădim viitorul, nu este nicio extremă-dreaptă aici, ci doar politica bunului simț”. Dimpotrivă, a spus Salvini, ”extremiști sunt cei care au guvernat Europa 20 de ani în numele austerității și al sărăciei”.

Salvini s-a lansat într-o tiradă împotriva celor care conduc Uniunea Europeană: ”Cine a trădat Europa? Cine a trădat unul din cele mai frumoase vise proiectate de părinții fondatori? Europa națiunilor și popoarelor despre care au vorbit De Gasperi, De Gaulle și Margaret Thatcher? Europa a fost trădată de elitele și puterile care au ocupat această Europă în numele finanțelor, al multinaționalelor, al banilor și al imigrației necontrolate”.

Concluzia lui Salvini este dură și neiertătoare: extremiști sunt cei care au trădat Europa, oameni precum ”Angela Merkel, Emmanuel Macron, George Sorose și Jean-Claude Juncker”.

Sursa:www.sputnik.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *