Scandal uriaș la Wimbledon – Nik Kyrgios recunoaște că a vrut să-l lovească pe Nadal
Australian Nick Kyrgios a recunoscut că l-a vizat pe Rafael Nadal când a lovit foarte puternic o minge spre acesta,în setul trei al meciului de la Wimbledon câştigat de spaniol. Însă nu consideră că trebuie să-şi ceară scuze, potrivit news.ro
„Da, l-am vizat. Voiam să-l lovesc în piept. De ce mi-aş cere scuze? Câte grand slam-uri a câştigat, câţi bani are în cont? Cred că poate primi o minge în piept. Nu îmi cer scuze”, a declarat Kyrgios la conferinţa de presă.
Rafael Nadal a trecut de australianul Nick Kyrgios, scor 6-3, 3-6, 7-6 (7/5), 7-6 (7/3), după trei ore şi şapte minute.
În turul trei, el va evolua cu Jo-Wilfried Tsonga.