Scandalul în care este implicat Radu Tudor cu ONG-ul Eurocomunicare are un dedesubt puturos: incompatibilitatea acoperitei Alina Bârgăoanu

Puțin context pentru următorul context

Vremurile în care trustul Intact era un monolit și toți realizatorii, angajații și patronatul luptau împreună împotriva Statului Paralel, au apus de câțiva ani. Varanul Dan Voiculescu e foarte bătrân și asta se simte.

A predat managementul Antena TV Group SA Cameliei Voiculescu, fiica sa, acțiunea fiind luată la mișto de greii trustului care acuzau lipsa ei de experiență și că va vulnerabiliza întregul trust media.

Din 2016, de când a preluat cu sora ei majoritatea în Intact, Camelia Voiculescu s-a descurcat excelent din punct de vedere financiar. Adică, din 2016, Antena TV Group, sub conducerea Cameliei Voiculescu, a marcat profituri nemaivăzute din 2000 până în 2016. În 4 ani de șefie la timona Antenei, fetele lui Voiculescu au făcut profit cumulat de 82 MILIOANE de euro! În 2020, anul pandemiei, Camelia a „produs” un profit istoric de 34 de milioane de euro!
Antena 3 însă a cam strănutat în anul pandemic. Cifra de afaceri a Antenei 3 a scăzut drastic pe 2020 la 16 587 221 euro (de la 21,1 milioane pe 2019), chiar dacă profitul s-a menținut la 2 944 094 euro, ușor pe urcare.

Astăzi, „partea civilă” a trustului Intact (ne referim la Antena 1 și Antena Star) e măcinată de războaie interne. Inserția de proteviști răspopiți a dus la lupte intestine care și-au pus amprenta serios asupra audiențelor și producțiilor. Partea de online, TV și ziare, este în cădere liberă. Dar e doar o parte a reformei dorite de Camelia Voiculescu care a preluat un trust osificat ce nu mai asculta de nicio comandă.

Antena 1 devenise un TVR privat în care șoferii erau mai tari ca șefii. Cu scandaluri și eliminări, lucrurile s-au așezat pe făgașul imaginat de cea mai puternică femeie din mass-media. Camelia Voiculescu mai are puțin și va conduce fără probleme peste regatul civil al trustului.

Pentru a rula fin peste întreaga împărăție media, Camelia Voiculescu mai are însă un hop.

sursa: https://strictsecret.ro/scandalul-in-care-este-implicat-radu-tudor-si-ong-ul-eurocomunicare-are-un-dedesubt-puturos-incompatibilitatea-acoperitei-ioana-bargaoanu/?fbclid=IwAR3MUJQv4jj8diDCRbZ0eHdBLnT-y1AEBhQybFI1-rHU2dP6U6MwW5nJBxU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *