Sebastian Ghiță a fost achitat în dosarul șefilor de Poliție din Prahova
UPDATE. Liviu Tudose a fost achitat
La termenul de judecată din 21 mai, ultimul de până acum în acest dosar, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare. Motivaţia procurorului, susţinută în faţa magistraţilor, a fost aceea că dosarul este unul de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică.
„Se impune ca pedepsele cu închisoare să fie executate în regim de detenţie efectivă”, a susţinut procurorul de şedinţă.
În dosarul în care este judecat Sebastian Ghiţă mai apar nume grele, precum: Liviu Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas – ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În ceea ce-i priveşte pe Liviu Tudose, Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, DNA a precizat că aceştia au înţeles „să subordoneze importantele funcţii de autoritate publică pe care le deţineau unor interese private din domeniul politic”. Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost zugrăvit de procurorul DNA ca fiind omul care “şi-ar fi construit o reţea informativ-operativă incompatibilă cu statul de drept”, fapt pe care, coroborat cu ideea că el s-a sustras de la judecată, procurorul îl asociază cu lipsa unei garanţii că va executa pedeapsa.
Avocaţii celor judecaţi în acest caz le-au solicitat magistraţilor achitarea clienţilor lor.
Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Conform DNA, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii aflându-se şi Sebastian Ghiţă.
Informaţiile confidenţiale la care fac referire anchetatorii vizau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.
Sursa: www.evz.ro Citeste articolul in intregime AICI