Senatul dezbate astăzi moţiunea „Democraţia românească în derivă, cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de PSD
Moţiunea va fi dezbătută, marţi, de la ora 15.00 de către senatori, iar la finalul discuţiilor este programat şi votul.
În moţiunea cu titlul „Democraţia românească în derivă, cu Vela ruptă, în timp de pandemie” , PSD susţine că, „dacă s-ar face un clasament mondial al aberaţiilor decise de autorităţi în timpul pandemiei de coronavirus, cu siguranţă, România ar fi printre primele locuri, iar ministrul Marcel Vela ar fi campion la aberaţii, la bâlbe, contradicţii şi retractări”.
„Nu există, probabil, niciun ministru de Interne în întreaga lume care să se fi contrazis de atât de multe ori în actele emise pe timpul pandemiei”, susţine PSD.
PSD face referire la contradicţii în impunerea restricţiilor prin ordonanţele militare.
„După ce aţi impus obligaţii şi interdicţii în Ordonanţa Militară 1, aţi transformat totul în recomandări în OM 2, pentru ca apoi să reveniţi la interdicţii şi restricţii în ordonanţele militare ulterioare”, afirmă PSD.
PSD mai face referire la exportul de produse agroalimentare, dispus printr-o ordonanţă militară şi corectat în următoarea. De asemenea, se face referire, în textul moţiunii, la carantinarea şoferilor de TIR şi a piloţilor, de asemenea, măsură asupra căreia s-a revenit.
„Toate efectele acestor bâlbe, retractări şi aberaţii se răsfrâng, însă, în mod direct în viaţa cetăţenilor. Prin ordonanţele militare 3-4, ministrul Vela îi obligă pe bătrâni să meargă la cumpărături doar după ora 11:00, când cărucioarele, produsele şi rafturile din magazin erau deja contaminate de posibili purtători de coronavirus. Au realizat aberaţia abia în Ordonanţa Militară 10 când, după lungi critici, insistenţe celor în vârstă li s-a dat în sfârşit prioritate la cumpărături. Îmbătat de autoritatea aproape nelimitată pe care i-au conferit-o ordonanţele militare, ameţit de-a dreptul de audienţa colosală pe care o avea când venea îmbrăcat în geaca de tip Top Gun să ne anunţe deciziile de la Guvern, ministrul Vela nici măcar nu a catadicsit să îşi ceară scuze public pentru interdicţiile absurde pe care le-a impus populaţiei şi pe care tot el le-a anulat ulterior”, se arată în textul moţiunii.
PSD face, de asemenea, referire la contradicţiile dintre ministrul Vela şi şefii săi politici, afirmând în textul moţiunii că numele Marcel Vela este sinonim cu termenul de haos.
PSD susţine că structurile coordonate de ministrul Vela nu au pregătit ţara pentru pandemie.
„Tot greul pandemiei a fost pus în seama cetăţenilor, timp ce structurile pentru situaţii de urgenţă aflate în subordinea ministrului Vela au neglijat riscurile şi nu au luat măsuri pentru a pregăti ţara în faţa valului epidemic”, se ma arată în textul moţiunii.
„După luni de zile irosite din cauza obsesiei PNL pentru anticipate, atunci când pandemia a început să se manifeste şi în ţara noastră, toată presiunea şi tot greul au fost puse pe seama cetăţenilor. Niciun moment ministrul Vela nu şi-a propus să dezvolte în parteneriat cu cetăţenii. Toată gestionarea crizei s-a bazat pe măsuri coercitive, restricţii dure, amenzi usturătoare, dosare penale şi cenzură”, se mai arată în ocument.
PSD susţine că amenzile erau „mai de grabă o taxă mascată pe coronavirus” pentru a acoperi găurile din buget.
În textul moţiunii, PSD acuză Guvernul şi pe ministrul Vela de falsificarea datelor despre pandemie.
„Grupul de Comunicare Strategică nu răspunde în niciun fel pentru erorile numeroase din raportările zilnice privind rata deceselor şi a cazurilor confirmate. România este singura ţară din lume în care Guvernul comunică anonim despre evoluţia pandemiei. Nimeni nu ştie cine este responsabil şi cine trebuie tras la răspundere pentru difuzarea de informaţii eronate cu titlu oficial de pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne. Mai mult, acest grup aflat sub autoritatea ministrului Marcel Vela falsifică în mod deliberat realitatea despre pandemie prin omisiunea unor informaţii esenţiale pentru a da populaţiei posibilitate de a forma o imagine completă şi corectă despre criza actuală”, se mai arată în textul moţiunii.
PSD susţine că Guvernul ar trebui să compare cifrele din România cu ale ţărlor din zonă, nu cu cele din Vest: „Ar arăta că România a gestionat mult mai prost pandemia în comparaţie cu vecinii săi”.
PSD face referire, de asemenea, la cele trei zile după încheierea stării de urgenţă şi până la declararea stării de alertă în care a existat un vid de reglementare în domeniul pandemiei.
„Este cea mai mare gafă a unui guvern de după Revoluţie care, din păcate, se produce într-una dintre cele mai grele perioade pe care o traversează ţara noastră în ultimii 30 de ani. Este mult prea mult! Ministrul Vela trebuie să plece”, afirmă semnatarii moţiunii.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spune că moţiunea depusă împotriva sa nu este o ”situaţie fatală, extraordinară, deosebită” şi că va folosi această ocazie pentru a spune ce a făcut ca ministru, dar şi ce nu au făcut predecesorii săi.