Starea în care a ajuns un pacient COVID tânăr, sănătos şi nevaccinat: „Am o durere infernală!” Imagini necenzurate de la intervenţia SMURD VIDEO

Medicul clujean Paul Oargă continuă seria de clipuri video de la intervenţiile SMURD la pacienţi COVID pentru a-i ajuta pe oameni să conştientizeze cât de gravă poate deveni afecţiunea.
[embedded content]
„Dacă s-ar putea să nu mă interneze ar fi perfect”
Junghiurile în zona plămânilor au început cu o seară înainte. Clujeanul era diagnosticat de o săptămână cu COVID. În aceeaşi situaţie se afla şi soţia lui, care nu avea dureri aşa de mari.
„Nu că nu pot să suflu, nu pot să suflu din cauză durerii”, le-a spus pacientul medicilor. Soţia avea şi ea dureri de spate şi de plămâni, dar erau mai suportabile. „Am o stare de oboseală, acum sunt şi panicată. Soţul abia poate să meargă la baie de slăbit ce este”, a spus femeia. „Nu sunt vaccinată”, le-a mai spus ea medicilor. Nici soţul nu era vaccinat.
Întrebat dacă doreşte să meargă la spital, pacientul a spus: „Nu cred că am de ales”, dar a precizat „Dacă s-ar putea să nu mă interneze ar fi perfect.”
„Infecţia cu Covid vine cu o grămadă de posibile complicaţii”
„Infecţia cu Covid vine cu o grămadă de posibile complicaţii. Se poate acumula aer sau lichid la nivel mijlocului pieptului sau în zonele laterale. Există o incidenţă mai mare de evenimente tromboembolice, fie infarct pulmonar, caz în care o parte de ţesut pulmonar moare sau infarct miocardic. Poate e o simplă pneumonie virală care a afectat şi învelişul extern al plămânilor. Pacientul este tânăr şi fără alte boli, deci e puţin probabil să fi făcut infarct”, a explicat medicul Paul Oargă.
După ce i-au administrat calmante, pacientul a fost coborât în scaun cu rotile la ambulanţă şi dus la spital.
Concluzia medicului după intervenţie: „Sunt surprins de starea generală alterată a celor doi pacienţi. Asta mi-a amintit că nu vreau să fac această boală deoarece pot apărea o grămadă de complicaţii pe termen lung, de la insomnii, la pierderea gustului şi mirosului”.
Vă mai recomandăm

