Surse: Ce plan are premierul Dăncilă ca să scape de votul de încredere din Parlament
Surse din PSD au declarat pentru Știrile Pro TV că premierul viorica Dăncilă ia în calcul schimbarea strategiei pentru a ieși din criza politică provocată de ieșirea ALDE de la guvernare.
Recent, președintele PSD spunea că nu îi este teamă să ajungă în plenul Parlamentului, pentru a cere un vot de încredere.
Acum, însă, spun sursele PSD, Dăncilă ar dori să evite votul din Parlament pentru restructurarea Guvernului, care apare în urma plecărilor membrilor ALDE din Executiv. Astfel, premierul încearcă în această perioadă să racoleze de partea sa cât mai mulți din ALDE – lideri politici care sunt nemulțumiți de faptul că Tăriceanu a decis să plece de la putere.
Pentru a evita votul din Parlament, unde îi este teamă că nu mai are o majoritate absolută, Dăncilă ar fi dispusă să ofere posturi în Guvern și să declare, astfel, că structura politică a Executivului nu s-a schimbat. Iar în cazul în care aceștia ar fi dați afară din ALDE, ar putea interveni contestațiile în instanță, iar situația ar fi prelungită până la lămurirea definitivă pe cale judecătorească.
De asemenea, potrivit acelorași surse politice, Dăncilă urmează să trimită la Cotroceni propunerile de miniștri din rândul unor membri ALDE. Este vorba de senatorul Ionuț Sibinescu pentru Relația cu Parlamentul, deputatul ALDE Ion Cupă la Ministerul Energiei și Alexandru Băișanu la Ministerul Mediului.
sursa:protv.ro