SURSE Întâlnire între liderii PNL şi Iohannis la Vila Lac

Liberalii merg tot în număr restrâns, adică prim-vicepreşedinţii partidului, patru la număr, preşedintele Florin Cîţu, secretarul general Dan Vîlceanu şi Nicolae Ciucă, susţin surse din conducerea partidului pentru „Adevărul”. Liderii PNL din teritoriu se aşteptau la o consultare prealabilă înainte de discuţia finală cu şeful statului, însă acest lucru nu a mai avut loc.
Aşteptările de la întâlnirea cu Iohannis sunt că preşedintele le va sugera calea de urmat pentru a reuşi să convingă un număr suficient de parlamentari să voteze pentru Guvernul Ciucă. Probabil discuţiile se vor centra în jurul negocierilor cu PSD, din moment ce USR nu vrea un dialog pentru susţinerea guvernării dacă nu sunt acceptaţi membrii lor în noul Executiv.
De asemenea, surse din interiorul formaţiunii susţin că este aşteptată şi pronunţarea şefului statului pentru miniştrii din Cabinet.

