Tabăra de vară pentru miliardari unde mogulii media şi giganţii tehnologici pun ţara la cale

„Tabăra de vară pentru miliardari” se desfăşoară între 6 şi 10 iulie lângă Sawtooth National Forest într-un orăşel cu doar 1.500 de locuitori.
Conferinţa de la Sun Valley este organizată de o mică de firmă de investiţii, administrată de aceeaşi familie din 1922, Allen & Co., care a avut un rol important în achiziţii importante şi a fost un girant al Ofertei Publice Iniţiale a Google şi Facebook.
În ultimii 40 de ani, conferinţa sa anuală de la Sun Valley, un oraş mic situat în Munţii  Sawtooth, a fost locul unde s-au încheiat tranzacţii de proporţii şi s-au conectat mai marii din mass media şi giganţii tehnologici din SUA. 
„Este elitism în toată splendoarea. Dar în sine este un eveniment foarte discret, aşa că nu aş putea spune chiar că este o etalare publică”, spune Colin Gillis, analist media şi director de cercetare la Chatham Road Partners.
Printre participanţii din această săptămână se află directorul general Apple, Tim Cook, şi fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg.
Printre obişnuiţii taberei s-au numărat fondatorul Amazon Jeff Bezos, Warren Buffet şi Oprah Winfrey.
Firma e pe cât de influentă şi conectată pe atât de discretă în privinţa taberei sale unde de-a lungul anilor au fost invitaţi, au ţinut discursuri şi au răspuns la întrebări şefi de stat şi directori CIA.
În timpul zilei sunt organizate meciuri de tenis şi golf, trasee montane şi rafting pe râul Salmon. Tabăra este un spectacol de costume elegante, dar şi de ţinute sport şic, iar vedeta sunt vestele, mai ales cele de la Patagonia.
Firma Allen & Co. se ocupă de toate aspectele organizatorice de la cazare la divertisment, iar membrii săi nu sunt nişte bancheri oarecare, printre ei numărându-se foşti membri ai Congresului american şi George Tenet, fost director CIA.
„Aceşti tipi sunt la apogeul carierei, cu o reţea de relaţii deja formată”, explică Drew Pascarella, decan asociat la SC Johnson College of Business al Universităţii Cornell.

Conferinţa şi-a câştigat o reputaţie atât de mare că analiştii şi investitorii studiază fotografiile cu participanţii în căutarea unor indicii despre următoarele târguri importante din lumea media şi a tehnologiei.
Strategia firmei e mai neortodoxă, însă a ajutat-o să capete o mare influenţă în condiţiile în care de fapt este foarte simplă – construirea unor relaţii la capătul cărora se poate bifa un contract major din care firma să-şi ia partea.
Se spune că Bezos s-a decis să cumpere „The Washington Post” la una din aceste conferinţe.
„Au organizat una din cele mai cuprinzătoare servicii de punere în legătură pentru companiile media. Totul culminează cu un onorariu considerabil la momentul potrivit. Au capacitatea de a aştepta şi pune bazele unor relaţii pe termen lung cu un client în speranţa de a încheia un târg la fiecare patru sau cinci ani”, apreciază Steven Davidoff Solomon, directorul Berkeley Center for Law and Business.
Printre personalităţile care şi-au făcut apariţia în prima zi se numără omul de afaceri şi proprietarul Patriotilor New England Robert Kraft, COO-ul Facebook Sheryl Sandberg, directorii executivi Netflix Reed Hastings şi Ted Sarandos, Gayle King de la CBS News, Anderson Cooper, CNN, CEO-ul Nike al John Donahoe şi fost CEO-ul Disney, Michael Eisner.
Alte nume influente de pe lista de invitaţi sunt Jeff Bezos de la Amazon şi succesorul său Andy Jassy, ​​precum şi Tim Cook de la Apple, Mark Zuckerberg de la Facebook şi Bill Gates de la Microsoft, potrivit Infowars citat de Daily Mail.
Site-ul a relatat, de asemenea, că CEO-ul WarnerMedia, Jason Kilar, se numără printre invitaţii din lumea mass-media, alături de Diane Sawyer, Anderson Cooper şi Van Jones şi cronicarul Thomas Friedman de la New York Times.
Fostul secretar american al transporturilor Elaine Chao şi preşedintele Consiliului de Relaţii Externe, Richard Haass, se numără printre oficialii publici de pe lista de invitaţii, a informat Infowars.

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *