TAROM are un nou director general interimar. Cine este Valentin Gvinda
Compania Națională de Transport Aerian TAROM are un nou director general interimar, după ce Consiliul de Administrație a decis să o revoce din funcție pe Mădălina Mezea, numită în această funcție pe 19 iunie 2019.
Noul director general al TAROM este pilotul Valentin Gvinda, care mai ocupă și funcția de examinator și manager de flotă în cadrul companiei, informează site-ul boardingpass.ro.
Potrivit sursei citate, decizia revocării din funcție a Mădălinei Mezea, angajată în cadrul companiei de 20 de ani, a fost luată de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care îi reproșează acesteia că nu a implementat proiectul de restructurare a companiei, care presupune reducerea numărului de angajați.
Valentin Gvinda este a patra persoană numită la conducerea TAROM, după Werner Wilhelm Wolff (până în 20 martie 2019), Florin Susanu și Maresi Caravan (între martie și iunie 2019) și Mădălina Mezea (din 19 iunie 2019).
Sursa: boardingpass.ro