Tatăl gemenilor căzuţi de la etajul 10, despre fosta soţie: După naştere a început să se prostitueze. Ştia şi mama ei
De două zile, se mutase cu chirie în bloc, împreună cu actualul iubit şi cu o prietenă. Bărbatul nu era în apartament în momentul tragediei.
Fostul soţ o acuză pe prietena ei că i-a aruncat copiii de la geam, însă poliţiştii nu iau în calcul varianta, scrie observatornews.ro
Ştefan Gabriel Preda, tatăl gemenilor: Cealaltă era în cameră unde au fost copiii, unde s-a întâmplat accidentul. Posibil să-i fi aruncat respectiva.
Mama gemenilor a fost luată de mică în plasament. Cea care a crescut-o susţine că se droga şi nu avea grijă de copii.
Maria Rahoveanu, bunica maternă: Ştia şi primăria din comună, i-au venit amenzi de la prostituţie sau cum Dumnezeu se zice. N-am mai vorbit cu ea că am bătut-o că mi-a luat copiii şi a plecat şi mi-a dat block la număr, cred că este vreo lună de zile.
Marius Andrei Pilică, unchiul copiilor: De când au apărut copiii ăştia doi, s-a schimbat tot la ea: prostituţie, umblă cu tot felul de băieţi….
Analizele au arătat că femeia nu era nici drogată, nici băută. A fost internată la psihiatrie pentru a se stabili dacă are discernământ.
Violeta Tănase, purt. cuv. Sp. Jud. Prahova: Este foarte teatrală şi parcă mai puţin îndurerată decât m-aş fi aştepta. Am fost noi marcaţi într-un mod greu de descris în cuvinte.
Corina Nicola, purt. cuv. DGASPC Prahova: Familia n-a fost identificată în evidenţa noastră, n-au mai fost situaţii.
Impresionaţi de soarta celor doi frăţiori, oamenii au adus ursuleţi şi au aprins lumânări, în faţa blocului.
”Cum să nu te macine să vezi prostia omenească în halul ăsta. Mă-sa avea alte treburi, nu făcea curăţenie.”
”Am tremurat, am plâns.”
”Am rămas impresionaţi şi am vrut şi noi să transmitem un gând bun”.
Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cel de-al treilea copil al femeii a ajuns acum la tată.