Telenovela de la Craiova continuă: Olguța Vasilescu mai are de așteptat până la validarea ca primar al Băniei

Tribunalul Dolj a amânat până azi, 4 noiembrie 2020, pronunțarea în dosarul în care este judecată contestația mandatului de primar al Craiovei al Liei Olguța Vasilescu, dar mai are de așteptat până la validare.

Contestatarul: „Majoritatea absolută a craiovenilor nu o vor primar”

Practic, validarea mandatului de primar al municipiului Craiovei al Liei Olguţa Vasilescu a fost contestată în instanţă de craioveanul Petru Becheru, pe motiv că „majoritatea absolută a craiovenilor nu o vor primar, în condiţiile în care peste 65% din voturile valabil exprimate au fost în favoarea altor candidaţi”.

În acelaşi timp, la Curtea de Apel Craiova se judecă cererea de strămutare a dosarului de la Tribunalul Dolj, dar şi cererea de suspendare a apelului la Tribunalul Dolj până când se va da o soluţie la cererea de strămutare, următoarele termene fiind pe 10 noiembrie şi, respectiv, pe 5 noiembrie. 

Lia Olguța Vasilescu a obținut 35% din voturile exprimate de craioveni la alegerile locale din 27 septembrie 2020.

Dosar penal pentru jurista Primăriei Craiova

Numai că telenovela validării mandatului Olguței Vasilescu a căpătat conotații penale. La termenul de săptămâna trecută de la Tribunalul Dolj când s-a discutat validarea mandatului acesteia și când s-a recuzat completul și totodată s-a cerut strămutarea dosarului, a avut loc o mutare bombă.

Tribunalui Dolj a sesizat Parchetul pentru faptul că consilierul juridic al Primăriei Craiova, Iulia Lavinia Defta, a acționat în instanță în numele Liei Olguța Vasilescu și totodată a depus ilegal documentele privind apărarea acesteia.

Practic, jurista Primăriei Craiova a acționat în numele primarului Olguța Vasilescu, dar aceasta nu era validată ca primar. Potrivit informațiilor noastre, Lia Olguța Vasilescu și-a dat domiciliul procesual la Primăria Craiova, deși ea nu este primar.

Ca atare, se poate trage concluzia că primăria din Bănie, prin jurista Iulia Lavinia Defta, lucrează pe bani publici pentru persoana fizică Lia Olguța Vasilescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *