Tensiune mare după Cupa României. Mii de forţe de ordine, mobilizate pentru a ţine în frâu suporterii CS Universitatea Craiova

UPDATE 23 mai, ora 22.00 În cursul acestei zile, polițiștii Secției 1 Craiova au fost sesizați de un bărbat de 33 de ani, din comuna Fărcașești, județul Gorj, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Ecaterina Teodoroiu, din Craiova, a fost agresat fizic de mai multe persoane, care purtau însemnele unei echipe de fotbal din Craiova. Din primele cercetari, polițiștii au stabilit faptul că pe strada respectivă ar fi izbucnit un conflict spontan între 5 persoane, din judetul Gorj și alte persoane, care nu au fost găsite la fața locului.

În urma conflictului, 3 persoane din cele 5 din judeţul Gorj ar fi fost agresate fizic, fără a necesita acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, cele 5 persoane au declarat că le-au fost luate fularele de la gât și că în urma altercației au pierdut un rucsac în care se afla un telefon mobil.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și identificarea tuturor persoanelor implicate în conflict, urmând ca la finalizare să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Tensiune mare la Craiova! Suporterii echipei CS Universitatea Craiova au ieșit în centrul orașului pentru a sărbători câștigarea Cupei României. Acolo au venit și suporterii echipei adversare FCU Craiova. 1000 de forțe de ordine au fost mobilizate pentru a liniști spiritele.

Suporterii au aruncat cu fumigene

Suporterii CS U Craiova s-au strâns în fața Universității din Craiova în jurul orei 13:30 pentru a-i aștepta pe jucători să prezinte cupa câștigată, sâmbătă seara, la meciul cu Astra. Sportivii și stafful echipei au intrat în centru orașului cu autocarul oficial. Ei au fost întâmpinați de aproximativ 3000 de suporteri în ropote de aplauze și cântece.

La scurt timp după ce fotbaliștii au prezentat cupa, suporterii au aruncat fumigene albastre. În același timp însă, suporterii echipei lui Adrian Mititelu au venit în același loc și au început să scandeze lozinci împotriva CSU Craiova.

Aceștia a fost înconjurați de un cordon de janarmi ca să nu se intersecteze cu suporterii din galeria adversă. La vederea celor două tabere de suporteri, în același loc, jandarmii au reușit să-i convingă să plece spre locații diferite. Astfel, galeria CSU a mers sa continue sărbătoarea în Piața Prefecturii din Craiova, iar cei ai FCU au mers în centrul vechi la terase.

Mobilizare masivă de forţe de ordine

În ambele locații a continuat petrecerea. Suporterii FCU au sărbătorit promovarea în Liga I, iar cei de la CSU, câștigarea cupei. În ambele zone a fost mobilizare masivă de polițiști și jandarmi, de teamă să nu izbucnească un scandal în centrul orașului. Pe tot parcursul desfășurării evenimentelor, suporterii au uitat de Covid și de respectarea normelor de distanțare socială.
CSU Craiova a câștigat aseara Cupa României cu scorul de 3-2 în fața Astrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *