Toader: Șefia DNA, troc politic. Nu va mai fi așa ceva!

Tudorel Toader, ministrul Justiției, lansează un atac vehement, în contextul cursei pentru șefia DNA, la care încă nu s-a înscris nimeni. 

”Ceea ce am declarat, e firesc și regulamentul prevede, dacă nu se înscrie nimeni, reluăm procedura. nu uitați că nici la DIICOT nu a fost o concurență acerba. noi avem în țară procurori valoroși. sigur că nu mă refer la acei procurori de la brașov, care mi-au cerut să suspend deciziile CCR, care mi-au cerut să aplic recomandările GRECO în mod obligatoriu, cu prioritate față de legea internă, GRECO e un organism respectabil, consultativ. Nu mă refer nici la procurorul care tind să cred că nu cunoaște diferemnțele dintre elementele constitutive a doua infracțiuni, nu mă refer nici la procurorul care a încercat să demonstreze de ce deciziile CCR nu sunt bune, de ce nu pot fi aplicate și respectate. Nu știu nici eu de ce nu au venit până acum. numirile precedente au fost realizate uneori pe baza unei negocieri politice, sa nu zic un troc politic, la ultima numire la DNA, s-a transmis să reinvestească și atâta tot, s-a făcut în detrimentul unui aviz negativ al CSM, consultativ, desigur. Cred că unii procurori au această părere că numirea se va face pe baza unor înțelegeri, vă asigur că nu va fi așa ceva. Cine vrea să devină șef la DNA sunt convins că știu foarte bine realitatea de acolo, își dau seama cât de multă muncă este necesară pentru a repune DNA în parametrii lui constituționali. Acestea sunt motivele prudenței, rezervei în înscrierea pentru a deveni procuror-șef la DNA. Mai avem ziua de astăzi.” a spus ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *