Un bărbat din Dâmbovița a murit după ce a căzut într&o fântână

Un bărbat în vârstă de 77 de ani din județul Dâmbovița și-a găsit sfârșitul în fântâna din fața curții sale.
Omul, harnic și gospodar, după cum îl descriu vecinii, se apucase să o revopsească.
Scara pe care se urcase până la scheletul metalic care susține găleata a alunecat, iar bietul om s-a prăbușit în fântâna foarte adâncă. Din păcate, salvatorii chemaţi în ajutor nu au mai putut decât să constate decesul.
Bărbatul, văduv de șase ani și tatăl a trei copii, era de fel din București, dar de câțiva ani se mutase într-un sat din comuna dâmbovițeană Uliești.
În urma necropsiei, medicii legiști au constatat că bărbatul și-a pierdut viața din cauza rănilor grave pe care le-a suferit la cap prin cădere. O anchetă urmează să lămurească toate împrejurările decesului acestuia.

