Un bărbat externat din spital a murit după ce a căzut într&un șanț neacoperit de muncitori

Un dorohoian, în vârstă de 64 de ani, a murit în chinuri la doar câțiva metri de casă. El a căzut în șanțul de scurgere a apei, de pe marginea străzii Mărășești, lăsat neacoperit și nesemnalizat de mai bine de două săptămâni de către angajații firmei care reabilitează strada.
Cei care au sunat la 112 au fost angajații unei firme de curierat care au descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului.
Potrivit spuselor vecinilor, bătrânul era extrem de bolnav și ultima oară când acesta a fost văzut a fost chiar înainte să fie internat în spital, scrie Realitatea Dorohoiană.
Potrivit unor informații, cadrele medicale l-au ajutat pe bărbat cu bani pentru a-și plăti taxiul până acasă.
O variantă ar fi că taxiul l-a lăsat pe bărbat la capătul străzii, iar acesta a mers pe jos până aproape de casă, unde a căzut în șanț.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

